Şefi retrogradaţi la Prefectură

 

Începînd de miercuri a intrat în vigoare noua organigramă a Prefecturii. Toate posturile de directori au dispărut din cadrul instituţiei. Şi-au pierdut astfel funcţiile şi automat sporul de 20% la salariu David Şalgău (foto), directorul economic şi administrativ, Gheorghe Munteanu, directorul juridic şi Emil Moga, directorul Oficiului Prefectural. Toţi trei au devenit şefi de servicii, primii doi la fostele direcţii pe care le conduceau şi care s-au transformat în servicii, iar cel de al treilea la serviciul de integrare europeană, unde l-a înlocuit pe Lucică Urigiuc. Cei în cauză au ajuns astfel ca în doar o lună să ia salarii mai mici cu 45% după ce, asemeni tuturor bugetarilor, li s-au diminuat deja lefurile cu un sfert.