Tineretul PDL face campanie împotriva etnobotanicelor

 

Organizaţia de Tineret a PDL Botoşani, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, demarează în cadrul proiectului “Dependenţi de libertate” o serie de dezbateri pe tema consumului de plante etnobotanice: impactul, dependenţa si efectele negative asupra tinerilor consumatori. Prima întâlnire a tinerilor botoşăneni cu reprezentanţii Centrului Antidrog va avea loc vineri, 3 septembrie, orele 12:00 în sala de şedinţe a Incubatorului de Afaceri situat în str. Calea Naţională nr. 144, unde sunt aşteptaţi să participe tineri atât din municipiu, cât şi din judeţ.

Romania se confruntă cu apariţia unor magazine în care se comercializează o serie de produse ce au în componenţă plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de periculoase pentru sănătate. Efectele produse de aceste substanţe sunt similare celor date de substanţele psihotrope, având efect direct asupra creierului uman (stari confuzionale – pierderea identităţii, halucinaţii, diminuarea atenţiei combinate cu efecte adverse ca: dureri puternice de cap, anxietate, ameţeli, confuzie şi atacuri severe de panică, creşterea frecvenţei cardiace, tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului). În anul 2009, peste 1.300 de persoane, majoritatea tinere, au solicitat asistenţă medicală după ce au suferit intoxicaţii grave cauzate de consumul de plante etnobotanice.