Şefa IŞJ face apel pentru sponsorizările elevilor olimpici

 

Judeţul Botoşani va fi gazda a două olimpiade, cea de limbi clasice, care se va desfăşura între 29 martie - 2 aprilie şi cea la discipline din aria tehnologii, care va avea loc în perioada 1-7 aprilie.
Proba scrisă la primul concurs şcolar va avea loc pe 31 martie, la Colegiul Mihai Eminescu, la care vor participa în jur de 240 de elevi şi cadre didactice, iar comisia va fi alcătuită din 24 de profesori. Festivităţile de deschidere şi premiere se vor desfăşura la Teatrul Mihai Eminescu. Însă premiile oferite, sunt simbolice în opinia şefei IŞJ, tocmai de aceea a făcut un apel prin care doreşte sprijin pentru acordarea unor recompense elevilor olimpici.
„Vreau să mulţumesc tuturor celor care se implică în organizarea acestor olimpiade şi totodată să spun că este binevenit sprijinul oricărui reprezentant al autorităţilor locale, reprezentanţilor unor firme, astfel încât olimpiadele să se desfăşoare în bune condiţii. Aşa cum bine ştiţi, acolo sunt fondurile de premiere simbolice doar pentru premiile I, II şi III”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
Cea de a doua olimpiadă îşi va desfăşura proba scrisă la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, iar proba practică la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă  din Şendriceni. Inspectorul şcolar general este de părere că la aceste concursuri şcolare vin cei mai buni copii din toată ţara şi ar trebui premiaţi, stimulaţi  şi nu în ultimul rând motivaţi  entru a participa în continuare la olimpiade. În acest mod elevii vor fi recompensaţi pentru efortul pe care îl depun la olimpiadele naţionale.
CITEŞTE:
 Olimpici felicitaţi de şefa învăţământului botoşănean