Şefa de la tineret a PSD Botoşani renunţă la funcţie

 

Lidera organizaţiei municipale a Tineretului Social – Democrat renunţă la funcţie. Aura Simion se retrage din postul de preşedinte din cauza limitei de vârstă. Consiliera locală împlineşte în luna august 35 de ani, dată după care nu mai poate face parte din TSD.
Aura Simion renunta la presedintia TSD Botosani   Pentru ca noua conducere să nu fie desemnată în pripă s-a convocat chiar pentru săptămâna viitoare conferinţa TSD Botoşani la care să fie ales noul preşedinte. “Expiră calitatea de membru TSD în momentul în care faci 35 de ani, dar trebuie să facem alegeri până la congres alegerile”, ne-a declarat Aura Simion. Cum congresul PSD va avea loc în aprilie, conferinţa TSD Botoşani a fost programată pentru data de 23 februarie, la Teatrul Mihai Eminescu. Deocamadată pentru funcţia de preşedinte s-a înregistrat o singură candidatură, Dana Lăzăruc, cea care în ianuarie a devenit şi coordonator judeţean al PES Activists Botoşani. În schimb, s-au înregistrat mai multe înscrieri în cursa pentru un post de vicepreşedinte. Candidaturile se pot depune de către toţi cei care au minim un an vechime şi vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, data limită fiind 21 februarie.
CITEŞTE ŞI:
 Dolineaschi şi-a anunţat cu jumătate de gură candidatura la şefia PSD Botoşani