Şedinţă cu pădurari indolenţi, nesimţiţi şi leneşi la Prefectură

 

La întrunirea Colegiului Prefectural de joi, la care au participat directorii instituţiilor publice deconcentrate de la Botoşani, dintre cele trei puncte de pe ordinea de zi cel pentru care s-a manifestat o importanţă mai mare a privitactivitatea din domeniul silvic.

Colonelul Radu Anton, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), si-a exprimat nemulţumirea în ceea ce priveşte activitatea  desfăşurată de unii angajaţi ai Direcţiei Silvice. „Am întâlnit pădurari de o indolență, o lene și  un dezinteres fără precedent. Şi în această primăvară am sancţionat nişte pădurari pentru indolenţă, nesimţire şi lene. E o mare problemă, pădurarul răspunde de toţi oamenii care lucrează şi desfăşoară activităţi în timpul zilei, în zonă “, a declarat Radu Anton, şeful ISU.
Conform spuselor acestuia unii dintre pădurarii din judeţ nu sunt deschişi la colaborarea pentru prevenirea şi stingerea incendiilor din fondul forestier al judeţului.
Şi prefectul Costică Macaleţi a susţinut afirmaţiile făcute de şeful ISU şi a mai completat spunând că unii pădurari nu au perceput cum trebuie noţiunea de protejare a fondului forestier.
Toate acestea s-au întâmplat în prezenţa directorului Direcţiei Silvice Botoşani, Sorin Corduneanu.
Radu Anton ISU Botosani padurari
CITEŞTE:
Directorimea convocată de prefect la şedinţă cu păduri şi fond funciar