Secţia specială de la gară a fost mărită

 

Pentru a se evita aglomeraţia în ziua alegerilor de duminică, 6 decembrie 2009 la Secţia de Votare nr. 86 din incinta gării, IMG_3467 (Medium)reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au decis mărirea acestei secţii şi suplimentarea cabinelor de vot. Astfel, în loc de trei cabine cîte au fost iniţial la alegerile din 22 noiembrie din primul tur, în incinta secţiei de votare vor fi puse la dispoziţia votanţilor un număr de cinci cabine. Totodată, va fi amenajată şi o sală de aşteptare, pentru ca electorii să nu mai fie nevoiţi să stea la coadă în frig, dar şi pentru evitarea aglomeraţiei de pe peronul gării. lilioara toporascuPotrivit unei decizii a Biroului Electoral Judeţean, vom avea un număr de cinci cabine de vot la secţia de votare,la un număr de tot atîtea ştampile, în aşa fel încît să nu mai fie înregistrate deficienţe cum a fost la primul tur de scrutin în sensul că s-au făcut aglomeraţii avînd în vedere numărul mare de persoane care au votat în această secţie specială şi faptul că erau doar două cabine de vot şi de asemenea se vor lua măsuri pentru amenajarea unei săli de aşteptare avînd în vedere că multe persoane au stat afară pe peronul gării în condiţii improprii”, a declarat Lilioara Toporăscu, preşedinte Biroul Electoral Judeţean. Angajaţii Biroului de Mişcare din Gara Botoşani au ridicat însă din umeri în privinţa sălii de aşteptare care se doreşte a fi amenajată in ziua scrutinului. „Unde să fie amenajată sala de aşteptare, vedeţi cam care este spaţiul în care funcţionăm, cred că vor merge în sala de aşteptare pentru călători, alta nu mai există”, a afirmat un angajat al Biroului de Mişcare. IMG_3462 (Medium)