Se răcește vremea în toată țara, meteorologii anunță și precipitații

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 noiembrie - 20 decembrie 2021.

 

Cum va fi vremea

 

Potrivit specialiştilor, începând cu ziua de marţi 23 noiembrie, vremea va fi închisã şi se va rãci în majoritatea zonelor.

 

ANM a emis, vineri, prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

 

"Începând cu ziua de marţi 23 noiembrie, vremea va fi închisã şi se va rãci în majoritatea zonelor. În zona Carpaţilor Orientali, îndeosebi la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formã de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri ziua, local în regiunile estice şi pe arii restrânse în cele vestice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 10 grade Celsius, iar cele minime între -5 şi 6 grade Celsius", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

 

Vremea 22 - 29 noiembrie 2021

 

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est.

 

Cu excepția regiunilor nord-estice, unde regimul pluviometric va fi normal pentru acest interval, cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare, mai ales în sud-vest.

 

 29 noiembrie - 6 decembrie 2021

 

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.

 

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul extrem al țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

 

6 - 13 decembrie 2021

 

 

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, da cu posibilitatea unui ușor excedent, local, în zonele montane.

 

13 - 20 decembrie 2021

 

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

 

(Sursa Foto – Botoșani On line)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store