Se pregăteşte „decapitarea” şefului de la Prietenia

 

Andy Murariu, sef centru PrieteniaConducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului urmează a da curs solicitării făcută de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu privind demiterea şefului centrului de plasament Prietenia.
Motivul care a dus la această cerinţă a şefului CJ a fost privitor la situaţia a două fete instituţionalizate care au rămas însărcinate. Conducerea Direcţiei Copilului a constituit o comisie care să analizeze împrejurările în care s-a ajuns la această situaţie prin verificarea atribuţiunilor de serviciu a şefului de centru, Andy Murariu dar şi a personalului de specialitate. Persoana vehiculată pentru preluarea conducerii acestui centru ar fi Elena Teodorescu, care în prezent coordonează Şansa Mea. „Nu s-au luat deocamdată nici un fel de măsuri pentru că aşteptăm raportul final al comisiei, astăzi la sfârşitul zilei. Postul d-lui Murariu ar urma să fie preluat de d-na Elena Teodorescu care este şef de centru la Şansa Mea”, a declarat Dan Şlincu, director executiv adjunct interimar DGASPC. Din comisia de verificare a personalului de la Prietenia fac parte un asistent social, un psiholog şi un consilier juridic.
Citeşte şi:
 Sex cu fetele aflate în grija statului, două orfane de la Prietenia însărcinate
 Ţurcanu cere demiterea şefului din centrul Prietenia, cu fete însărcinate