Scrisoare deschisă către Florin Țurcanu de la un cetățean cutremurat : Doar MORT vor scăpa de mine

”Până când moartea ne va despărți” pare să fie sintagma preferată a co-președintelui Florin Țurcanu în relația cu partidul pe care-l păstorește de câțiva ani deja. Pentru că, în ciuda unor principii, în ciuda unor doctrine, liderul liberalilor nu pare să aibă de gând să facă un pas în spate. Din contră. Ca atare, președintele Cartel Alfa, Marius Oroșanu i-a adresat o scrisoare publică în care-i cere politicianului Florin Țurcanu să-și ceară scuze public pentru ieșirea de astăzi: Iată scrisoarea:

 

Spre stiinta: colegilor sai liberali (”vechi” sau ”noi”)

Dle Florin Turcanu,
Am citit in mass-media locala ”iesirea” dvs. la adresa acelor colegi de partid care, in opinia dvs., nu va sustin oficial (public) suficient de clar si de tare. Prima reactie a fost sa zambesc, cunoscandu-va temperamentul si stilul original. Am citit apoi ceea ce ati mai declarat si m-am cutremurat: ”Doar MORT vor scapa de mine! Sa inteleaga ca TREBUIE sa faca echipa in jurul meu!” 
Imi doresc din suflet, stimate dle Florin Turcanu, sa dezmintiti aceste declaratii, sa demonstrati ca presa ”aservita unora sau altora” v-a denaturat ceea ce ati rostit. Daca dintr-o nefericita intamplare chiar ati rostit aceste cuvinte, imi doresc sa iesiti public si sa ne spuneti ca le regretati, ca au fost spuse la suparare, la nervi, din inconstienta sau din… naivitate, dar ca de fapt nu credeti cu adevarat in aceste cuvinte! Nu pot si nu vreau sa cred ca liderul local al unui partid istoric, ca urmasul politic al lui Bratianu, gandeste si spune asa ceva! Ar fi prea trist sa fie adevarat! Trist pentru mine si trist pentru cetatenii din Botosani care au sperat si inca mai spera intr-o politica decenta, sustinuta de oameni onesti si cu bun simt, care cunosc, apara si promoveaza anumite valori si principii pentru care s-au jertfit multi romani!

Nu am avut cu dvs. niciun conflict, de nici o natura

Citesc si recitesc declaratia de mai sus, iar gandul imi zboara la ilustrul Bratianu, predecesorul dvs.: ”Politica iti poate da din cand in cand satisfactii si onoruri,
dar pentru un om iubitor de tara si constient de raspunderile sale, politica este un
sir neintrerupt de griji si jertfe, un drum pe care esti sortit sa culegimai multa nedreptate decat rasplata
.” Gandire total opusa, principii categoric diferite de ale dvs.!
Am afirmat si public intr-o emisiune TV, dar o fac si pe aceasta cale: sunt interesat de politica din orasul, din judetul si din tara in care locuiesc! Nu sunt membru de partid, dupa cum bine stiti! Nu am avut cu dvs. niciun conflict, de nici o natura, discutiile dintre noi nedepasind 2-3minute, cumulat, in decursul timpului. Subliniez toate acestea pentru a se intelege ca nu am ceva personal cu omul Florin Turcanu. Nu am nimic, in principiu, nici cu presedintele Consiliului Judetean Florin Turcanu, in calitatea sa de ”administrator”al judetului. Exista o lege, avem un prefect, sunt deci parghii suficiente care sa clarifice problema eventualei incetari sau nu a mandatului in urma condamnarii penale.

Au fost liberalii mai mari mincinosi decat social-democratii?

Ma preocupa insa politicianul Florin Turcanu, presedintele local al partidului care a dat de curand tarii un nou conducator, care ne-a promis ALTCEVA! Am fost mintiti (si) de Iohannis? Totul a fost un teatru ieftin, desfasurat in campania electorala? Au fost liberalii mai mari mincinosi decat social-democratii? Au fost Klaus Iohannis, Alina Gorghiu, Ludovic Orban mai ipocriti decat Victor Ponta, Liviu Dragnea, Dan Sova? Incep sa ma consolez cu aceasta cruda realitate, avand in vedere declaratiile dvs. de astazi!

TREBUIE sa faca ECHIPA in jurul unicului conducator

Constat insa ca, asemenea monarhiei, si din conducerea liberala (locala) se pleaca doar… ”pe cale naturala”! O aplicare originala a expresiei ”pana moartea ne va desparti”!  Iar pana la nefericitul eveniment, slujitorii (evit sa scriu slugile, deoarece au fost cazuri in  care slugile s-au razvratit, ceea ce pare ca nu este posibil la partid astazi) TREBUIE sa faca ECHIPA in jurul unicului conducator.
Nefericita, in contextul dat, asocierea de cuvinte: ”trebuie” si ”echipa”. Si, la urma urmei, ce m-a apucat sa va scriu? Ce interese (eventual ascunse) stau in spatele acestei actiuni? Legitime intrebari. Inceputul raspunsului il da acelasi Bratianu: ”Cei mai multi isi inchipuie ca politica e un fel de distractie, cu foloase si onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai in mana ta viata si viitorul tarii tale.”

Contac a avut o imagine de bun gospodar, dar si el a gresit, a platit

De aceea ma implic, nu ca lider de sindicat, ci doar ca simplu cetatean si ca simplu membru al pasivei societati civile din Botosani. Conducatorul (evit sa scriu Liderul) unui partid atat de important cum este cel liberal are in mana sa, direct sau indirect, viitorul meu si al familiei mele. Nu imi este indiferent daca acest om poate fi santajat de cei din jur din cauza trecutului sau (referire directa la condamnarea penala), nu imi este indiferent daca acest om imparte functii (politice si administrative) pentru a strange in jurul sau persoane care au principala calitate ca voteaza cum trebuie atunci cand trebuie.
Constantin Contac a avut o imagine de bun gospodar, dar si el a gresit, a platit pentru greseala sa si a inteles ca trebuie sa isi demonstreze abilitatile si calitatile in alt domeniu decat in politica la nivel inalt. Alexandru Simionovici este un alt exemplu de om capabil, care a inteles ca dupa ce a gresit si a platit nu se mai poate intoarce in viata publica. Nu la nivel inalt! Numele Mona Musca va spune ceva?
Nu a facut nicio zi de inchisoare, dar a avut decenta sa stea deoparte, platind pentru o greseala a tineretii, ascunsa in plina ascensiune politica.
O rugaminte am in final: nu va grabiti sa trageti cu pietre in subsemnatul pentru cele de mai sus, ci asigurati-va timpul necesar pentru a medita si a analiza la rece situatia! Nu ma refer insa la situatia dvs. personala, ci situatia partidului, la situatia simpatizantilor si, important, la situatia alegatorului (electoratului), care anul viitor este chemat sa voteze la alegerile locale si la cele parlamentare!
Orosanu Marius-Leonardo (Unul dintre cei 365.243 de alegatori din judetul Botosani)
CLICK și vezi scrisoarea integrală
VEZI ȘI:
 S-a supărat Țurcanu… pe foștii PDL-iști: Dacă cineva are ceva de spus, să spună