Să fim obiectivi şi să ne privim cu atenţie trecutul. De-a lungul timpului ne-am înclinat după cum a bătut vântul, personalitatea noastră pare să se fi conturat abia târziu, în epoca modernă, pe când ne-am înrădăcinat cu adevărat în matricea unei limbi unitare, refugiindu-ne şi într-un singur trup



Acum, la sfârşit de an, poate că-i nimerit să tragem o privire şi spre profunzimile noastre existenţiale, spre structura noastră ancestrală. Nu criza economică şi nici globalizarea ne vor termina ca naţie, ci mai degrabă criza morală şi lumea politică. Trăim într-o ţară tristă, păcat că-i a noastră şi că-i locuită şi de oameni deosebiţi! Prin ţărâna ei curge sângele strămoşilor noştri, dar şi sânge străin: ba musulman, ba fanariot, ba maghiar. Ce-i drept, fiecare dintre aceste naţii şi-a lăsat câte o mică amprentă pe structura fiinţei noastre naţionale, dar, fără nici o îndoială, grupa noastră sanguină este de sorginte daco-romană. Sunt câteva trăsături de caracter pe care le moştenim aproape nemodificate de la înaintaşi, dragostea faţă de Bacchus este nealterată, aici am rămas fideli în totalitate dacilor, eforturile lui Burebista de a tăia toate viile s-au dovedit inutile, de la romani se pare că am preluat mai puţine lucruri, iar cele pe care ni le-am fixat pe gene ne sunt mai puţin luminoase. Temperamentul uşor coleric şi  „vorba aruncată în vânt”, mai bine zis vorbitul în dodii sunt, cu siguranţă, elemente cu specific latin. De asemenea, faptul de a ne supraestima când nu e cazul e tot un „surplus de sine”, o infatuare gonflabilă de nuanţă romană.
Să fim obiectivi şi să ne privim cu atenţie trecutul. De-a lungul timpului ne-am înclinat după cum a bătut vântul, personalitatea noastră pare să se fi conturat abia târziu, în epoca modernă, pe când ne-am înrădăcinat cu adevărat în matricea unei limbi unitare, refugiindu-ne şi într-un singur trup. Tot în acele vremuri am început să ne definim ca entitate naţională, ca popor cu personalitate europeană. Pe atunci au apărut şi marile nume ale neamului românesc: Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici şi mulţi alţii, care au atras atenţia lumii asupra noastră. Şi lumea politică începuse să prindă grai, să se maturizeze, să devină o voce autentică. Războiul de Independenţă reprezintă borna 0 (zero) a fiinţei noastre naţionale, iar 10 Mai 1877 este piatra de temelie a României moderne. Tot atunci s-au coagulat partidele politice. La fel, 1918 a însemnat scrierea actului de maturitate a naţiei noastre, atunci am şi pătruns cu adevărat în conştiinţa Europei. Imediat după război a început şi marea revoluţie economică şi culturală în România Mare, prin ani ’30 devenisem un nume proeminent în acest colţ de lume, eram, poate, pentru prima dată luaţi în seamă de marele puteri mondiale. Bucureştiul ajunsese micul Paris. Pământul acesta a început să rodească nume mari, precum: Lucian Blaga, George Enescu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu , Petre Ţuţea şi alţii. Călăul nostru s-a numit comunismul, timp de 45 de ani am fost sfârtecaţi în mii de bucăţi, în ’90 arătam ca un popor de legume, aveam nevoie de câte un arac pentru a scoate capul în lume. Paşii noştri spre civilizaţie sunt încă mici şi anemici, în cele peste două decenii de democraţie am mers precum melcul exprimându-ne ca nişte autişti.

Lucian ALECSA

CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL : Fasole cu cârnaţi şi batalioane electorale