SCRIE SCRIITORUL : Magistraţii noştri, stăpânii noştri

 

Un fost magistrat, care în viaţa lui a văzut câte-n lună şi stele, fiind atât prim procuror  la Curtea de Apel Suceava cât şi inspector în Consiliul Superior al Magistraturii, după ce-şi reveni din starea de şoc provocată  de nesimţitul de Traian Băsescu care dăduse ordin să le scurteze pensiile magistraţilor, bietului sărăntoc îi tăiase vreo 20 de milioane de lei, de la 194 de milioane ajunsese la 174 de milioane de lei vechi,  mi-a spus cu tristeţe în glas: „Totuşi, România este condusă de cei din Justiţie” . Un pic nedumerit l-am întrebat cum de-a ajuns la o asemenea concluzie. Văzând că întârzie cu răspunsul am căutat să-l salvez aruncându-i cu sfială: ” Nu-i adevărat , politicienii sunt cei care stau la pupitru, ei sunt dirijorii tuturor neregulilor din această ţară”. De îndată m-a contrazis: „Te înşeli, bătrâne, noi suntem cei mai tari!”
Brusc a început să mă frământe siguranţa cu care mi-a aruncat sentinţa, curiozitatea m-a determinat să-i cer şi câteva explicaţii care să mă lămurească. După cum ştim puterea exemplului e oglinda adevărului, magistratul a început să-mi descrie tabloul societăţii noastre postdecembriste: ”Am fost procuror peste două decenii, am fost şi judecător şi inspector aşa că cele ce-ţi spun sunt fumate de mine. De multe ori mi-au trecut pragul atât politicieni influenţi, cât şi oameni de afaceri, dacă a fost de ales în dirijarea vreunui dosar între avansurile de promovare lansate de vreun politician şi un plic de la un om de afaceri să ştii că de fiecare dată am fost tentat să nu refuz ce aveam sub ochii, promisiunile sunt apă de ploaie pentru cei din justiţie, aici criteriile de promovare în justiţie sunt de altă natură, politicul nu le poate ţine sub control”. Sinceritatea lui m-a făcut să-mi schimb direcţia când vine vorba despre cei ce ne conduc.  Cred că vă amintiţi cum acum doi ani toţi bugetarii din această ţară au fost afectaţi de criză,  li s-au diminuat salariile cu 25%,  excepţie făcând doar cei din justiţie, fiindcă aşa au vrut muşchii lor.
Chiar zilele acestea au ieşit la suprafaţă câteva acte de corupţie în rândul magistraţilor de la Curtea Supremă de Justiţie, preşedintele CSM confirmă că cercetările vor continua şi că suspicionaţi de corupţie sunt mai mulţi magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie. Atât de „pe invers” funcţionează justiţia în România  încât statisticele arată că în peste 70% din cazuri  sentinţele judecătoreşti de la două instanţe diferite se bat cap în cap, unde mai pui că sunt cazuri când acelaşi complet judecând două dosare similare în zile diferite dau sentinţe contradictorii. Aceste exemple vorbesc de la sine despre modul cum se face dreptate în ţara noastră. Cum pot fi gândite asemenea situaţii? Ori că avem de-a face cu incompetenţă ( m-aş mira!) ori că Justiţia e coruptă până-n plăsele. Şi ca drumul spre veşnicie să le fie pavat numai cu marmură de Carrara justiţiarii noştri şi-au asigurat şi nişte pensioare de te sperii, în judeţul nostru nu există vreun fost magistrat să aibă pensia mai mică de o sută de milioane de lei vechi, cea mai babană o are fostul şef al Parchetului Naţional Anticorupţie, nimeni altul decât dorohoianul Ion Amarie, cel  care are câteva crime pe conştiinţă, toate având acelaşi verdict: ”din vina… morţilor”. Doamne, ce morţi impulsivi şi obraznici avem!
Lucian ALECSA