Polițiști și jandarmi, acțiune de siguranță în zona școlilor din Botoșani: Mai mulți elevi au fost prinși chiulind

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 72 de persoane și au fost controlați și instruiți 6 agenți economici care își desfășoară activitatea în proximitatea școlilor.

 

La data de 7 februarie  2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului Rutier și ai Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, în cooperare cu lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au acționat în sistem integrat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de delincvenţă juvenilă, pentru întărirea sentimentului de siguranță în rândul elevilor și al cadrelor didactice și pentru prevenirea absenteismului școlar în zona adiacentă a Colegiului economic ”Octav Onicescu” Botoșani și Liceului cu Program Sportiv Botoșani

 

Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și neresepctarea Codului fiscal.

 

Totodată, în zona de acțiune au fost depistați 11 elevi care absentau de la cursuri, urmând a fi informat Inspetoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani, în vederea luării măsurilor de monitorizare a acestora.