SCRIE SCRIITORUL : Macaleţi, numai pe contrasens

 

Nu spun că Macaleţi Costică n-ar fi meritat o asemenea mustrare, numai că modalitate de demitere, sub presiunea unui  anume post de televiziune, aduce a …dicteu automat, pe linia motan - mitoman.

caricatura deszapezire Botosani Costica Macaleti

De cum a intrat în politică Costică Macaleţi a circulat numai pe contrasens; ori a fost sub vremuri ori vremurile au fost peste el, niciodată n-a fost în stare să răspundă prezent… prezentului, s-a strecurat prin viaţă precum şopârla prin iarbă, când problemele l-au copleşit a luat poziţia romanticului, două-trei luni n-a mai putut fi văzut la ochi, visa şi iar visa. Bineînţeles, cai verzi pe pereţi. Cu toate astea colegii i-au acordat încredere. Întrebarea este: din prietenie sau din prostie? Unde mai pui c-au „pus botul” şi mai marii lui de la Bucureşti, în mandatul 2000-2004 cât timp a mai fost prefect de Botoşani n-a făcut decât să consume gazul de pomană, după opt  ani, cu vreo două luni în urmă, Victoraş Ponta l-a uns din nou reprezentat al guvernului în teritoriu. De vreo 15 ani de când face politică, poza lui de om de paie s-a clasicizat,deja e pe cale să se decoloreze. Dar să vedem cum stă Costică al nostru între rame. Simplu… gol.
În mandatul trecut , 2008- 2012, deputatul Costică Macaleţi n-a suflat o vorbă în plenul Parlamentului, până şi jurământul l-a scurtat ducându-l la 36 de secunde. Colegii spun c-a făcut-o cu bună ştiinţă, a dorit să doboare recordul deţinut de senatorul botoşănean, Liviu Câmpanu, care citise acelaşi text în doar 38 de secunde. Dar ce-i şi cu politica asta, iaca, de vreo săptămână gura nu-i mai tace, este supus tirurilor de întrebări privind situaţia deszăpezirii  drumurilor naţionale din judeţ, bietul de el a tot răspuns, mai în dodii, mai după ureche,  până i s-a cerut demisa. Vorba lungă - sărăcia neputinciosului. Paradoxul e altul, nu ministrul Administraţiei şi Internelor l-a scos pe făraş, de altfel cum ar fi fost normal, ci ziariştii de la Antena 3, mai bine zis supuşii lui Dan Voiculescu l-au încolţit din toate părţile până ce Mircea Duşa a cedat şi l-a vrut decapitat. Nu spun că Macaleţi Costică n-ar fi meritat o asemenea mustrare, numai că modalitate de demitere, sub presiunea unui  anume post de televiziune, aduce a …dicteu automat, pe linia motan - mitoman. Sper ca fostul prefect să fie primul şi ultimul înalt demnitar căruia i s-a cerut demisia în felul acesta. Dar la cum stau lucrurile în România mai există şi varianta să fie iertat. Atunci stau şi mă întreb unde mai poate găsi PSD-ul botoşănean un asemenea iresponsabil.
E drept, de când a dat viscolul peste noi prefectul a fost într-o continuă agitaţie psihomotorie fără un rezultat benefic pentru oamenii acestui judeţ, zeci de mii de persoane au rămas sechestrate între nămeţi, maşinile de deszăpezire, puţine câte sunt, au tocat în gol, fără să se vadă pentru ce au decontat miliarde de lei vechi din banul public. Domnii de la drumuri, atât cei de la judeţene cât şi cei de la naţionale, au simulat în permanenţă  nelinişte şi agitaţie, numai că-n urma lor nu se vede nimic, cei mai pesimişti şi-au înecat supărarea în câte un pahar de ţuică fiartă.
Preşedintele Consiliului Judeţean s-a comportat mai jalnic decât Costică Macaleţi, în toate aceste zile nu şi-a ridicat privirea de sub pălărie să vadă ce-i în jurul lui, domnia sa a considerat că-i mai uman să scrie felicitări captivilor zăpezii, să le ureze „ Sărbători fericite!”, decât să le deszăpezească drumurile. Cu siguranţă, dacă ar fi fost vorba de vreun târg agro - zoo ar fi sărit ca ars şi totul ar fi decurs de minune. Sunt convins, cei 80 de mii de captivi în nămeţi vor stoca în memorie  atitudinea lui, iar când va veni timpul îl vor amenda cum se cuvine. Începutul sfârşitului nu-i departe!

Lucian ALECSA

CITEŞTE ŞI:
 Dispute la nivel înalt pe postul lui Macaleţi : PSD-iştii refuză altă nominalizare, ministrul Duşa a renunţat la demitere