SCRIE SCRIITORUL : La umbra nucului bătrân
E o vorbă-n popor, care sună cam aşa: „la umbra nucului bătrân, nici iarba nu creşte”. Se pare că înţelepciunea populară este valabilă şi pentru scena politică. Ne putem întoarce chiar în istoria omenirii şi vom constata că rareori urmaşii sau discipolii marilor personalităţi şi-au depăşit modelele. Nu doresc să mă întorc în timp, ci intenţionez să pozez scena politică dâmboviţeană şi să arăt că acelaşi lucru se întâmplă şi la noi, acum, la început de mileniu trei. Dacă privim cu atenţie perioada postdecembreistă vom constata că doar două personalităţi, ce-i drept, foarte controversate, au scris istoria acestor 21 de ani de democraţie. Poate cuvântul „democraţie” e uşor pretenţios pentru ceea ce s-a întâmplat în România după ’89, dar, în bună parte, acoperă realitatea, n-am mai fost aplaudacii unui singur individ, şi ăla din stirpea lui Mubarak şi Gaddafi .
Cei doi „ nuci” de pe pământul politicii noastre sunt Ion Iliescu şi Traian Băsescu. Să-i analizăm pe rând. Ştim foarte bine că un nuc intră pe rod ceva mai târziu faţă de ceilalţi pomi, pe la 18-20 de ani, şi că trăieşte peste 80 de ani. Aşa-i şi cu bădia Ilici, a făcut primii paşi în politică la vârsta majoratului, ca tânăr utemist, după care vreo jumătate de secol a tot rodit idei comuniste până şi-a înroşit de-a binelea conştiinţa, pe la 70 de ani a dat să-şi schimbe rodul, numai că acest lucru nu s-a mai putut, ar fi însemnat o anomalie naturală. Sub coroana lui de nuc bătrân au dat să crească tot felul de politicieni, dar nici unul nu s-a înălţat mai mult de piciorul broaştei, cel mai răsărit a părut a fi Adrian Năstase. Ce-i drept, a avut o pornire sănătoasă, numai că la prima adiere de vânt s-a dovedit a avea rădăcinile fragile, răsfirate doar în… cernoziomul corupţiei şi-al interesului personal. Să ne aducem aminte, la umbra lui a înflorit şi baroniada, cea mai otrăvitoare plantă pentru democraţie. Pe ici, pe acolo, au mai scos capetele la soare alte câteva plante, dar care n-au rezistat mai mult de patru ani, abia de prindeau rădăcini pesediste că se şi ofileau. Cât priveşte brusturele - Ponta, care se şi crede verde şi plin de sine, e atât de beteag, că nici Vântu’ nu-l ia în seamă. De bine, de rău, predecesorul său, Mircea Geoană, în cei câţiva ani cât a fost pe rod, tot a mai făcut câteva fructe.
În ce priveşte cel de-al doilea nuc, adică Traian Băsescu, e ceva şi mai grav, la umbra lui nici un fir de iarbă nu îndrăzneşte să scoată capul, darmite politicieni, cam toţi cei care au încercat să se… burzuluiască la soare au rămas paralizaţi pe viaţă de politică, doar o mică buruiană agăţătoare îi dă târcoale, numai că pe aceasta n-o bagă nimeni în seamă. Şi uite, e ditamai premier!
Lucian ALECSA
