Românul îşi trăieşte viaţa acasă mai rău decât şi-ar trăi-o printre străini. Dacă stăm şi facem o scurtă retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat după intrarea noastră în Uniunea Europeană vom constata un lucru cu adevărat tragic: peste trei milioane de români şi-au luat traista în băţ plecând în lume în căutare de muncă. Acolo n-au fost aşteptaţi de câini cu colaci în coadă, dar cel puţin bieţii români nu s-au simţit umiliţi de proprii lor fraţi.
Într-o zi un prieten mi-a tradus, într-un mod cu totul original, dar şi actual, expresia latină: ”Homo homini lupus”, interpretarea lui suna cam aşa: ”românul este lup pentru român”. Dacă stau bine şi mă gândesc îi dau dreptate în totalitate. Cine se putea aştepta ca această expresie rostită de scriitorul antic Plaut, acum 2.000 de ani, să aibă o asemenea rezonanţă în spaţiul nostru mioritic? Nimeni, sunt convins că nici chiar profeţii n-ar fi putut avea o asemenea viziune.
Acum să „localizăm” cei doi factori ai acestei stranii ecuaţii. Cu siguranţă, omul de rând este victima, el este naivul care înghite tot felul de gogoşi, cu damf rânced, oferite de către cei ce ne conduc, iar lupul cu pricina nu este altul decât politicianul în blană de miel, care umblă liber printre noi behăind tot felul de minciuni. Această situaţie se perpetuează de ani buni, de multe ori înclin să cred că între victimă şi călău există o complicitate, altfel nu se poate explica pasivitatea celor mulţi care suferă din ce în ce mai rău din cauza obrăznicie şi nesimţirii celor cu satârul în mână. Democraţia în loc să elimine din start astfel de anomalii, văd că le tolerează. O primă concluzie: democraţia noastră încă nu are un suport real în instituţiile statului, cele care au obligaţia de-a ţine echilibrul într-o societate, asta ca efect a ignoranţei politicului. Justiţia e compromisă în totalitate, chiar dacă ar mai exista câţiva judecători şi procurori cinstiţi şi competenţi, sunt luaţi de val şi aruncaţi în ghiolul uitării de către cei puternici. Rezultatul nu-i greu de anticipat. Un lucru e sigur, Corupţia şi Justiţia suferă de „sindromul gemelar”, adică sunt într-o totală simpatie comportamentală, de cele mai multe ori răspund aceloraşi stimuli exteriori, adică banului şi politicului.
Nu mai departe, zilele trecute un domn procuror botoşănean îl compătimea pe Al Capone al judeţului, adică pe Dumitru Amişculesei, cel care a îmbătat cu apă chioară şi cu diluant mii de confraţi. Oare se mai întâmplă undeva în Europa ca toţi angajaţii unei instituţii să fie acuzaţi de corupţie? Nu cred. Sunt convins, vor apărea politicieni care le vor ţine palma şi vameşilor de la Siret, precum sunt cei care îi iau apărarea şefului caracatiţei argeşene, Constantin Nicolescu. Oare d-lui ex-procuror şi actualului politician Victor Ponta nu-i crapă obrazul de ruşine?
Halal democraţie, halal politicieni!
Lucian ALECSA
