În acele clipe începe marea luptă cu sine, gândirea trece să-i cântărească pe candidaţi, să le măsoare credibilitate. Pentru alegătorul cu scaun la cap, calitatea candidatului nu stă în cantitatea „ atenţilor primite” şi nici în promisiunile ce i-au fost aruncate, ci în calitatea vorbelor şi în modul cum acestea pot atinge realitate. Însă pentru omul grăbit lucrurile nu stau la fel, filtrul conştiinţei lui e mai… permeabil, trierea grâului de neghină suferă, mintea absoarbe foarte multe neadevăruri, mai ales vorbele pompoase. Până la prima confruntarea cu realitatea dură, mintea lui planează deasupra unui câmp mirific, hrănindu-se doar cu iluzii. Cu toate astea, de puţine ori se întâmplă să înveţe din asemenea lecţii. Un asemenea alegător e uşor manevrabil, în naivitatea lui speră că tot ce zboară se mănâncă. Tragedia este că în această ţărişoară astfel de „conştiinţe perforate” fac coadă la urne.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
În această campanie am avut de toate, mai puţin confruntări directe între candidaţi. De asemenea, nu prea am auzit de proiecte de ţară. Totul a fost o simulare, ca–n „wrestling”, în care doi sau mai mulţi protagonişti simulează tot felul de lovituri violente pentru înfrângerea adversarului, dar , în fond, principala lor preocupare este să facă spectacol, să-l ţină pe privitor cu sufletul la gură. Cred că abia în turul doi vom avea o luptă pe bune. Cel ce va ieşi din arenă cu capul spart îşi va încheia şi cariera de cocoşel politic. Resemnat, se va retrage într-un loc călduţ, cumpărat cu bani grei, fie din meditaţii, fie din mărunţişul agonisit cu greu de „tata socru”. Mai există posibilitatea ca lupta dintre ultimii doi protagonişti să nu capete o încărcătură dramatică, să existe la mijloc un scenariu dubios iar la anul să vedem tot felul de pupături perverse. Nu mai e mult până când vom afla verdictul, fluierul e în mâna alegătorului.
După orice campanie electorală trăim revelaţia că genialii Mihai Eminescu şi I.L. Caragiale sunt mai vii ca niciodată. Da, pe maidane , pe scene, pe micile ecrane s-au perindat tot felul de personaje caraghioase, care s-au vrut a fi purtători „ discreţi” de vorbe măreţe, pline de patos revoluţionar! Vorba lui
Mihai Eminescu: „
Patrihoţii. Virtuoşii. Ctitori de aşezăminte, / unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte ,/ cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri / şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri”.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Şi pe la noi prin judeţ am văzut tot felul de fonfi, flecari şi bâlbâiţi cu gura strâmbă exhibiţionând bufonic pe scene sau prin studiouri, încercând să ne convingă că suntem craii Europei şi că mesajele lor sparg munţii. Ca desert electoral ni s-a oferit caţavenci, tipăteşti, zoiţe şi pipiţe, care din care mai emancipaţi şi mai deştepţi. Vorba aia, conu’ Iancu a fost mai prezent ca oricând printre noi, mai ales în tabăra roşie:”
în general naţiile mari au câte vreun dar sau câte vreo meteahnă specifică;englezii au spleenul, ruşii-nihilismul, francezii-l’engouement, spaniolii –morgaitalienii, italienii-vendeta, etc.; românii au Moftul” Trăiască dar Moftul român!”
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
