SCRIE SCRIITORUL despre alegerile din PDL: Alba-neagra pe fond portocaliu

 

«Mă mir că nu a fost invitat special şi primarul de Dângeni spre a i se oferi o diplomă de fidelitate. De asemenea,  primarul de Dobârceni merita şi el un loc în primele rânduri. Şi ca scenariul să fie întreg, la alegeri a participat şi buldogul de la centru»
alegeri pdl botosani 2

După ce la municipiu a fost ales tot cel ce-a fost, aceeaşi „manevră inteligentă” s-a produs şi la judeţ. Cam ăsta-i  primul pas spre reformarea PDL Botoşani, de care făcea de nenumărate ori vorbire Cătălin Flutur. Nu-i aşa, unde-i lege, nu-i tocmeală! De cum au pierdut alegerile, puţinii portocalii rămaşi în garnizoană au stat mai mult cu ochii pe uşa de ieşire. Majoritatea directoraşilor de la deconcentrate au fost daţi de-a berbeleacul pe scări, au scăpat cei agili, care au ştiut să pupe  ghiulurile noilor şefi. Cât priveşte atitudinea primarilor PDL, situaţia e şi mai perversă. Ăştia s-au vrut a fi şmecheri, s-au dedat curvăriselii încă de dinaintea începerii campaniei electorale pentru alegerile generale, doar doi au fost care nu s-au dat cu duşmanii politici: Mihai Amarandei de la Albeşti şi Ioan Aciobăniţei de la Cristeşti. Toleranţa cu care au fost trataţi trădătorii de către liderul partidului este cel puţin suspectă. În politică nu prea se regăseşte morala creştinească de a întoarce şi celălalt obraz ori de câte ori eşti pălmuit. Golanul politic nu se va sfii să te umilească tocmai când ţi-e lumea mai dragă. Înţeleg, iertarea intră în firea omului bine crescut, dar nu pot pricepe cum nu-l ia cu frisoane când încălzeşte la sân aceiaşi şi tot aceiaşi şerpi veninoşi.
CITEŞTE ŞI:
 Foşti directori, ex-primari şi… Ada Macovei şefi la PDL Botoşani  – LISTA
După pierderea Primăriei Botoşani, activitatea veşnicului lider PDL, Cătălin Flutur, a fost una ştearsă. S-a  mulţumit să arunce câteva săgeţi spre cel care i-a luat locul la Primărie, şi alea boante. Ne-a tot ameninţat cu „Cartea neagră a guvernării USL”, cu note critice la adresa activităţii lui Ovidiu Portariuc. Odată ce n-a făcut-o cunoscută,  înseamnă că între timp s-a albit. Un alt aspect ce merită remarcat: dl ex-primar e unul dintre adepţii unui principiu, cel puţin neserios, ce amprentează comportamentul tuturor politicienilor dâmboviţeni: ”niciodată să nu spui niciodată”. Poate că dă bine în situaţii extreme, când interesul naţional o cere, dar s-o faci ori de câte ori eşti în cumpănă sau ţi se face de-o pupătură nouă , mi se pare un act de laşitate. În ultimul timp dl lider PDL e tot mai aproape de Florin Ţurcanu. Mă mir că i s-au cicatrizat atât de repede rănile produse de binomul sadic PSD-PNL din timpul campaniei electorale. Tare mi-e teamă să nu se contamineze de limbajul şi de hachiţele acestuia. Nu de alta, n-ar da bine la imagine! (sîc!)
CITEŞTE ŞI:
 SCRIE SCRIITORUL după RUŞINE portariuc: Primarul Păcală şi ocara sindicală
Cât priveşte alegerea BPJ, nici o surpriză. Cum era de aşteptat, Daniel Humelnicu a devenit copilotul maşinuţei portocalii. Mă bucur pentru faptul că braşoveanul italian Valentin Făgărăşian a fost ales vicepreşedinte. La câte a avut de pătimit şi de pierdut pe timpul campaniei electorale din cauza unor colegi de partid, merita din plin acest bonus moral. Mă mir că nu a fost invitat special şi primarul de Dângeni spre a i se oferi o diplomă de fidelitate. De asemenea,  primarul de Dobârceni merita şi el un loc în primele rânduri. Şi ca scenariul să fie întreg, la alegeri a participat şi buldogul de la centru, care printre sughiţuri şi mârâituri i-a urat un nou mandat de primar dlui Cătălin Flutur. N-a suflat o vorbă despre afacerile ginerelui său cu statul. Una peste alta, alegerile au decurs sub semnul normalităţii. Poate c-ar fi trebuit aduse  mici modificări la textul imnului, n-ar fi stricat ca refrenul să sune aşa: „Vântul bate, apa trece, trădătorii rămân/ e şi grea , e şi frumoasă viaţa de român.”
Lucian ALECSA
[[banner]]