SCRIE SCRIITORUL, de la sictiriţi la cianură: Gestica străzii

 

Ceea ce se întâmplă acum la noi e simplu ca bună-ziua, subiectul în sine conţine două faţete; cea pro exploatării aurului  de la Roşia Montană, care e de ordin social,  şi cea contra,  ce îmbracă o ţinută ecologică. Susţinătorii ambelor  tabere sunt ciudaţi
protest rosia montana

De cele mai multe ori gestica străzii nu traduce decât un impuls al mulţimii „ dirijat” de anumite interese ale unui grup restrâns.  E drept, astfel de manifestări uneori pot îmbrăca o faţă a adevărului, dar, de cele mai multe ori ascund tot felul de idei perverse, care, în timp, se dovedesc a fi extrem de toxice chiar pentru cei mulţi. E cazul Roşia Montană, mediatizat şi dezbătut până la saturaţie, dar care nu e limpede deloc în mentalul colectiv. Ca simplu privitor la televizor nici nu mai ştii ce să crezi, în jurul acestui subiect s-au ţesut sute de ipoteze,  unele care ating aluziv realitatea, dar cele mai multe sunt total pe dinafară. Punctul comun este cuvântul „ cianură”. La simpla pronunţare a lui provoacă frisoane de-o parte şi de alta a baricadei. În mai toate oraşele mari din ţară zilnic sunt manifestări, pro şi contra. Cele împotriva exploatării aurului sunt dominante. Chiar şi-n dezbaterile mass-media tot acestea ies în câştig. De curând a fost dezvăluit faptul că mai toate posturile de televiziune,  marile trusturile de presă şi foarte multe ONG-uri au supt bani prin publicitate cât încape de la firma implicată în contract. Şi acest aspect trebuie privit ca o lovitură de berbec dată canadienilor. Vorba aia: „şi sictiriţi şi cu banii luaţi”. Nu trebuie să ne mire, jocul la două capete nu-i decât o simplă fandare dâmboviţeană.
VEZI ŞI:
ACUM : Protest Roşia Montană, au ieşit şi botoşănenii în stradă
Ceea ce se întâmplă acum la noi e simplu ca bună-ziua, subiectul în sine conţine două faţete; cea pro exploatării aurului  de la Roşia Montană, care e de ordin social,  şi cea contra,  ce îmbracă o ţinută ecologică. Susţinătorii ambelor  tabere sunt ciudaţi. Cei câţiva zeci de minerii care se vor a fi reprezentanţii mineritului românesc sunt cât se poate de confuzi  în comportament, forţează nota spre a impresiona factorii de decizie,  dar fără a aduce argumente sănătoase în favoarea exploatării aurului, pe când cei care se dau crema ecologismului dâmboviţean sunt amestecaţi, în rândurile lor vezi şi tineri rebeli care nu au habar despre ce-i vorba, au ieşit în stradă mai mult împinşi de teribilismul vârstei. Dezbaterile televizate sunt aşa cum sunt, moderatorii par timizi, înclin să cred că pe cei mai mulţi îi apasă conştiinţa. Nu vă gândiţi c-ar fi vorba de-o conştiinţă civică, mai degrabă una de natură… pecuniară.
VEZI ŞI:
 Botoşăneni la muzeu anti Roşia Montană : Ei aur, noi cianură - FOTOGALERIE
Cât despre atitudinea oamenilor politici,  foarte puţine lucruri concrete pot fi spuse. Când sunt întrebaţi, răspund în dodii, de parcă ar fi atinşi de tulburelul ce-a dat de curând  în fierbere. Premierul, în mâna căruia e cheia cazului cu pricina,  tremură ca atins de Parkinson când vede microfonul vreunui ziarist. Refuză cu îndârjire să ia o decizie, de câteva luni o tot dă cotită, joacă alba neagra cu noi.  Crin visează la Cotroceni. Când colegii îşi permit să-l mai zgâlţâie spre a da contact cu realitatea dă cu ochii de Victoraş şi-l apucă tremuriciul, brusc îi piere glasul, mai rău  decât l-ar vedea pe Traian Băsescu. Aceleaşi atitudini confuze şi pline de bâlbe au şi politicienii de Botoşani. Am cerut părerea a trei pesedişti şi a trei liberali. Răspunsul a fost unul şi acelaşi: „care va fi atitudinea partidului,  aia va fi şi a mea”.
Păi domnilor aleşi, vă ştiam posesori de sentimente şi identitate, dar voi vă manifestaţi ca un balaur cu mai multe capete… sparte.  Nu uitaţi, pe buletinele de vot aţi fost aleşi  uninominal!
Lucian ALECSA
[[banner]]