SCHIMBARE în educație: Elevii vor studia o nouă materie

Noi vești pentru elevii din Botoșani dar și din celelalte județe.

 

Elevilor şi studenţilor li se vor preda noţiunile de bază ale Educaţiei Financiare. Cel puţin aşa arată un acord semnat de Ministerul Educaţiei împreună cu Banca Naţională a României. Acelaşi document reaminteşte că Educaţia Financiară va fi disciplină obligatorie pentru elevii de clasa a VIII-a începând cu anul 2020.

 

Banca Naţională împreună cu Ministerul Finanţelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Băncilor vor sprijini Ministerul Educaţiei în vederea desfăşurării mai multor programe pentru promovarea Educaţiei Financiare în instituţiile de învăţământ. Vorbim de diverse activităţi: de la prezentări şi trainiguri realizate de către specialiştii noştri în cadrul şcolilor sau facultăţilor, până la creşterea numărului de cadre didactice formate în acest domeniu sau vizite în cadrul instituţiilor bancare/financiare“,

a explicat pentru „Adevărul“ directorul adjunct BNR la direcţia Muzeu şi Educaţie Financiară, Mircea Mureşan.

 

 

Elevii vor fi învăţaţi să economisească Mureşan a mai a precizat că elevii de clasa a VIII-a vor avea Educaţia Financiară inclusă în trunchiul comun al planului-cadru, adică va fi materie obligatorie, începând din anul 2020. Conţinutul programei la această disciplină prevede metode de economisire, reducerea risipei financiare, întocmirea unui buget lunar pentru cheltuielile de bază sau la ce trebuie să fie atenţi dacă îşi vor lua un credit de la bancă. La ora actuală, la nivelul şcolilor, Educaţia Financiară se predă doar la nivel de opţional în clasele a III-a şi a IV-a, respectiv ciclul liceal.

 

 

download from google play download from apple store