Sindicaliștii din Educație susțin că aceste teste ar trebui făcute la domiciliu și nu la școală.
Președintele Ligii Sindicatelor din învățământ(LSI), Liviu Axinte, a declarat că cei mai mulți dintre profesorii nu sunt de acord să testeze elevii la ore.
„Majoritatea colegilor cu care eu am discutat nu sunt de acord să facă această testare. Această testare este un act medical, un act medical care poate fi îndeplinit de către personalul medical”,
Liviu Axinte, președinte LSI.
Sindicalistul susține că nu este posibilă această testare în școli din mai multe motive.
Testarea unui copil durează în jur de 30 de minute. Conform ordinului Ministrului Sănătății elevii ar urma să fie testați în zilele de marți și joi la primele ore de curs ceea ce înseamnă că ar afecta doar anumite discipline. În aceste condiții ar trebui regândit inclusiv orarul din fiecare unitate de învățământ.
Pe 22 noiembrie ar urma să fie organizat un protest inclusiv la Botoșani dacă nu se revine asupra deciziei.
„Noi am luat decizia la nivelul federației sindicale de a picheta prefecturile luni, 22 noiembrie. Astăzi o să facem adrese”,
Liviu Axinte, președinte LSI.
În urmă cu puțin timp, Ministerului Sănătății a comunicat totuși faptul că aceste testări s-ar putea face și la domiciliu însă decizia finală aparține Ministerului Educației.
„După ce vom analiza materialul tocmai primit și vom discuta cu Ministerul Sănătății, când vom avea elemente certe, vom anunța”,
a declarat Sorin Cîmpeanu potrivit Edupedu.
Joi, 25 noiembrie 2021, ar putea fi prima zi de testare. Rămâne de văzut unde se va face.
(Sursa Foto - Arhivă)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: