Scandal siropos în CL : Eugen a tras pe nas, PSD-iștii au sărit arși : Când ești sub influență ai viziuni, explodezi VIDEO

Nu a putut să se abțină Eugen Țurcanu nici în ședința de Consiliu Local cu privire la vechiul lui conflict cu Cosmin Andrei. Consilierul PNL s-a înscris la interpelări și a ridicat mai multe probleme.

 

În primă fază nu a știut cui să se adreseze cu privire la autorizarea oborului unde se vând animale, de la marginea orașului iar mai apoi cu o alocația financiară la o grădiniță.
”Aș ruga dar nu știu pe cine să mai rog, pentru că nu știu cine conduce Primăria asta, poate pe dl. Bețenchi că el stă la comanda Primăriei Botoșani să-l întreb cui să mă adresez pentru a rezolva aceste probleme”, a spus Eugen Țurcanu.
Apoi a trecut la patinoar și la noul – vechi război psihologic pe care l-a câștigat anul acesta cu privire la locația patinoarului. În timp ce a vorbit, Eugen Țurcanu a tras ostentativ aer pe nas mimând astfel modul în care se inhalează anumite substanțe.
”Referitor la speculațiilor unora care fumează mult și consumă substanțe le transmit că nu am fost influențat politic de nici un domn și nici o doamnă la luarea deciziilor privind patinoarul din Parcul Mihai Eminescu ci am respectat o HCL cu privire la montarea acestui patinoar la Sala Polivalentă, a continuat consilierul.
Nu s-a abținut și trasul aerului pe nas nici când colegii din plen îl priveau cu consternare.
Dar, repet, când este sub influența (trage pe nas n.r.) a unor substanțe, ai viziuni, explodezi, nu mai poți…”.
Atitudinea sa a atras reacția social democraților, prima care i-a atras atenția fiind Tereza Nica, președintele de ședință care i-a spus că: ”Vă rog frumos să aveți grijă cum vorbiți, dle Țurcanu. Este un articol din funcționarea CL și nu cred că aveți voie să vorbiți așa”.
A intervenit și Aura Simion: ”Dacă aveți nevoie de un șervețel mai bine ne spuneți”.  
A bolborosit ceva și Mihai Tincu motiv pentru care Eugen Țurcanu a replicat din nou, fără a se lăsa descurajat de valul de critici. ”Mulțumesc PSD –ului care iar îmi pune pumnul în gură. Dl. Tincu vă amintesc că suntem la o ședință de CL și să-mi dați voie să vorbesc. La dv. la confecții faceți ce vreți, puneți biciul acolo”.
”La iarmaroc să faceți și dv. ceea ce faceți”, i-a replicat Aura Simion iar. Momentul odată trecut s-au atins alte subiecte de discuție. (G.E.)


CITEȘTE:
 ACUM : Ședință la municipiu cu președinte în fustă, burse școlare, HSR, polițiști locali și Guten Tag