Sfârșitul recitalului susținut de Randi a adus și primul scandal la September Fest. Artistul venit din București să concerteze sâmbătă seara la Botoșani și-a înfierbântat atât de tari fanii încât unii s-au împins la final în gardul montat în spatele scenei până ce l-au mutat.
Acolo, zeci de tineri l-au așteptat minute bune pentru autografe și poze cu telefonul. Cântărețul a avut însă mai întâi de răspuns unor cereri similare venite din partea unor persoane care au reușit să pătrundă în perimetrul delimitat de organizatori. Sătui să tot aștepte, oamenii care n-au putut ajunge lângă scenă au început să-l strige - ”Randiiii!”, ”Hai odatăăăă” - și altele asemenea. Când artistul s-a terminat de pozat și s-a îndreptat spre gardul din spatele scenei s-a declanșat nebunia. Tinerii aflați acolo s-au împins atât de tare pentru a-l atinge încât au mutat instantaneu gardul din loc, cu toate că jandarmii se aflau acolo. Aceștia au încercat să facă un cordon ca să țină piept valului de entuziasm combinat cu furie, au țipat la adolescenți și chiar au început să se certe între ei pentru ceea ce se întâmpla.
”Hai să facem poze”, a făcut Randi un apel la un moment dat, în timp ce o ”căldărăriță”, care după ce a întrebat dacă ”se dă ceva gratis aici?” cerea să nu i se facă poze fiindcă ”bărbatu-meu e tare gelos și îmi taie gâtul dacă apar prin ziare”.
La acea oră, în jur de 22:30, mai toate oficialitățile erau deja plecate din zonă, tot așa cum și Piața 1 Decembrie 1918 se cam golise de oameni, în afara îngrămădelii din spatele scenei zona fiind deja aerisită.
După câteva minute, pe măsură ce interpretul a dat curs solicitărilor de poza și autografe, spiritele s-au mai liniștit.
September Fest se încheie duminică, zi în care pe scenă vor urca: DJ Valentino, Valentina Tipa Lulciuc, The Brothers, Nineka și Spitalul de Urgență. Totodată, se va prezenta și lotul FC Bootșani.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL