Scandal la municipiu, preşedinta PDL a ţipat la primar, PSD-iştii au sărit arşi - VIDEO

 

Consilierii locali nu reuşesc să ajungă la un numitor comun cu privire la aprobarea creditului de la IFC din cadrul Băncii Mondiale. Aceasta în ciuda eforturilor depuse de unul dintre angajaţii firmei de consultanţă VMB Partners,Marius Bostan, care a adus nenumărate argumente pentru a evidenţia avantajele creditării.


Lidia Bucşinescu l-a lăsat perplex pe primar

Discuţiile s-au întins mai bine de o oră, în decursul căreia primarul a dorit la rândul său să intervină şi i-a cerut preşedintelui de şedinţă, respectiv Lidiei Bucşinescu, să-i întrebe pe consilierii locali dacă mai au intervenţii pe acest subiect. A răspuns pozitiv fostul viceprimar Florin Ghiorghiţă.
În acel moment, primarul i-a cerut democrat-liberalei să gestioneze şedinţa în calitatea sa de preşedinte şi să menţină ordinea în sală. Ovidiu Portariuc a rămas perplex când Lidia Bucşinescu, pe un ton ridicat, i-a replicat că ordinea este menţinută, iar Florin Ghiorghiţă nu a făcut decât să răspundă la întrebarea pe care a adresat-o.

„Vorbesc tare ca să mă fac auzită”

Tonul PDL-istei i-a stârnit pe social-democraţi, care au sărit în ajutorul primarului atât Mihaela Huncă şi Ady Petruşcă, cât şi Aura Simion sau Cosmin Andrei vociferând şi cerânde-i Lidiei Bucşinescu să-şi tempereze tonul.
„Vorbesc tare ca să mă fac auzită”, a fost explicaţia preşedintelui de şedinţă, care i s-a adresat ulterior Mihaelei Huncă care continua să bombăne:
„D-na Huncă, vă rog să păstraţi liniştea, am primit instrucţiuni de la primar să păstrăm liniştea”.
Întreaga scenă a stârnit hohote de râs printre ceilalţi consilieri. (G.E.)



CITEŞTE ŞI:
 Directorul PDL pentru primar: Nu pot să mă duc eu să prind câini, să se ducă el dacă vrea
[[banner]]