Întăriri de la nivel înalt pentru credit, primarul refuză să dezvăluie suma împrumutată

 

După ce a încercat preţ de câteva zeci de minute să-i convingă pe consilierii locali să aprobe creditul de la IFC din cadrul Băncii Mondiale, Marius Bostan, reprezentantul VMB Partners ,s-a retras pentru a-i lăsa locul Anei Maria Mihăescu care reprezintă IFC pe zona din sud - estul Europei.

Ea a luat loc lângă primarul Ovidiu Portariuc, care i–a mulţumit pentru faptul că a răspuns pozitiv invitaţiei de a veni la Primăria Botoşani. Ana Maria Mihăescu a adus mai multe argumente şi chiar a oferit exemplul primarului general al capitalei, Sorin Oprescu, care a contractat serviciile instituţiei pe care o reprezintă.
„Am semnat cu dl. Oprescu un contract foarte mare de consultanţă pentru Primăria Bucureşti. Acolo nu vorbim de un proiect de 33 de milioane de lei, acela este un proiect mult mai mare. Acest împrumut cu suma maximă de 33 de milioane de lei este exact suma care a fost aprobată de board-ul CA al instituţiei pe care o reprezint”, a spus printre altele Ana Maria Mihăescu, reprezentanta IFC.

Chiar şi în aceste condiţii, consilierii încă afişează o mină sceptică cu privire la aprobarea creditului de la Banca Mondială.
„Aţi afirmat în nenumărate rânduri că aţi moştenit un municipiu supraîndatorat sau înglodat în datorii, dar veniţi în faţa noastră şi ne propuneţi încă un credit pe care nici măcar nu îl justificaţi ca şi dimensiune. Discuţiile iniţiale de când au fost demarate procedurile de contractare erau cu alte condiţii pentru finanţarea acestor proiecte cu fonduri europene. Era o procedură de decontare şi atunci poate s-ar fi justificat acest împrumut”, a declarat Cătălin Alexa.
[[banner]]
Consilierul local a mai spus că la acest moment, pe termie lucrările sunt achitate în proporţie de 80%, motiv pentru care acest credit nu s-ar mai justifica. Mai mult decât atât, împrumutul pare să fie extrem de dezavantajos din punct de vedere al dobânzilor şi al taxelor.
Întrebarea unanimă din partea atât a consilierilor locali PDL, cât şi PN,L este valoarea exactă a creditului, întrebare la care însă primarul evită să răspundă: „Este simplu, vom împrumuta atât cât este necesar”, a fost răspunsul primarului Ovidiu Portariuc, fără să precizeze exact care va fi pragul maxim al finanţării rambursabile. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Scandal la municipiu, preşedinta PDL a ţipat la primar, PSD-iştii au sărit arşi - VIDEO