Scad amenzile la Botoșani: 17 botoșăneni prinși fără mască sancționați de polițiști

Amenzile date sunt în valoare de 1.500 de lei.

 

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, InspectoratuluiTeritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

 

 

Astfel, pe raza întregului județ, au fost controlate 32 de obiective și 35 de mijloace de transport în comun.

 

Echipele de control au aplicat 17 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1.500 de lei, persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.

 

„Vă recomandăm să respectați distanțarea socială, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri!”,

IPJ Botoșani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store