Săveni şi Darabani rămân cu judecătorii şi parchete

 

Judecătoriile orăşeneşti din Botoşani şi parchetele de pe lângă acestea vor continua să funcţioneze în actuala formă. La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 24 august 2011, modificarea circumscripţiilor unor judecătorii şi a parchetelor de pe lângă acestea.
În urma adoptării de către Parlament a legii 148/2011 privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, intrată în vigoare la 22 iulie 2011, s-a impus modificarea circumscripţiei în care sunt arondate comunele care aparţineau de judecătoriile şi parchetele de pe lângă acestea înainte de desfiinţare, în vederea preluării cauzelor de competenţa teritorială a instanţelor desfiinţate. Rearondarea localităţilor vizează instanţele şi parchetele desfiinţate prin lege şi printre care nu se regăsesc şi cele de la Săveni (foto) şi Darabani. Apar în schimb altele, precum cele din Cernavodă, Bechet, Băneasa, Comana, Sângeorgiu de Pădure, Scorniceşti, Urlaţi şi Jimbolia. Posibilitatea desfiinţării judecătoriilor din cele două oraşe botoşănene şi a parchetelor aferente a fosta avansată în luna februarie a anului precedent, când procurorul general al României Laura Koveşi s-a aflat în vizită la Botoşani.