Sărbătoare într-o biserică din Botoșani, emoții și pentru preotul parohiei – FOTO

Alături de credincioși s-a aflat, sâmbătă, Preasfințitul Părinte Nechifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

 

Credincioșii din localitatea Ionășeni, județul Botoșani, au participat sâmbătă la sfintele slujbe oficiate la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preasfințitul Părinte Nechifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

 

În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, în care a explicat de unde vine numele de „Săptămâna Luminată”.

 

Ca răsplată pentru întreaga misiune desfășurată în parohie, pr. paroh Claudiu Crupă a fost hirotesit întru iconom stavrofor, scrie ziarullumina.ro.

 

După Sfânta Liturghie, ierarhul împreună cu preoții și credincioșii prezenți au mers în curtea sfântului lăcaș, unde a avut loc slujba de binecuvântare a Altarului de vară și a casei de prăznuire.