Salvatorii și-au deschis porțile de ziua lor, copiii au îmbrăcat haina de pompier – GALERIE FOTO

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat astăzi, „Ziua Porţilor Deschise”.      

 

Astfel, pentru câteva ore, porțile subunităților operative ale ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni, Ștefănești și Trușești au fost deschise pentru toți cei care au dorit să afle cu ce se ocupă pompierii.

 

Autospecialele de stingere cu apă și spumă, autospeciala de lucru la înălțime, autospeciala pirotehnică, autospeciala de descarcerare și ambulanța SMURD, toate au fost studiate, îndeaproape, de vizitatori.

 

Aceștia au avut ocazia să vadă cum se folosește fiecare accesoriu, în parte.

 

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații.

 

Cei mai încântați au fost copiii. Curajoși, aceștia au arătat că nu se tem de locurile înalte, având deja un atuu dacă își vor dori, pe viitor, să devină pompieri.  

 

 

 Vizibil emoţionaţi, copiii au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie și au folosit țeava de refulare. Cei mai îndrăzneți au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi a căştii de protecţie.

 

 Specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire le-au prezentat copiilor sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba despre incendiu, inundație, cutremur sau chiar de descoperirea muniției rămase neexplodate.

 

 

Cei care nu au reușit să vină în vizită la subunitățile operative, s-au întâlnit cu pompierii la Uvertura Mall. Cu acest prilej, au primit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale “R.I.S.C – Renunță. Improvizațiile sunt Catastrofale”, “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „Nu tremur la cutremur” și „Marți, 13 – Preveniți Ghinionul”.

 

 

Pe lângă sfaturi, salvatorii au oferit copiilor, care au răspuns corect la întrebări din domeniul prevenirii incendiilor, câte o oră de distracție la locul de joacă din mall sau câte un penar complet echipat.

 

Acțiuni de informare și educare preventivă au fost desfășurate și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au distribuit cetățenilor materiale informative din cadrul campaniilor naționale. 

 

   De asemenea, prin intermediul spoturilor video din cadrul campaniilor „RISC-Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale”, „Siguranța NU e un joc de noroc!”, „Nu tremur la cutremur!”, „Scăpări de gaze”, „Nu încărca butelia la stația GPL!” și „Marți, 13 – Ziua Informării Preventive”, pompierii au readus în atenția botoșănenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență.

 

     Acțiunile au fost organizate în contextul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România și Zilei Informării preventive.