Având în vedere sucesul răsunător de care se bucură în ultimul an Filarmonica George Enescu Botoșani prin concertele care au loc cu casa închisă, anul viitor ar putea însemna schimbarea locației pentru prestațiile artistice.
Clădirea în care a funcționat Teatrul Mihai Eminescu ar putea deveni sediu și pentru artiștii de la Filarmonică, după finalizarea lucrărilor de reabilitare.
Primarul ia în calcul mutarea acestei instituții de la Casa Sindicatelor.
„Eu știu în acest moment că Teatrul Mihai Eminescu are spații generoase, clădirea despre care vorbim. Instituția Teatrul Mihai Eminescu poate încăpea aici dar cred că este loc și pentru Filarmonica George Enescu Botoșani. A fost în trecut sediu pentru Filarmonică în această clădire, s-au înțeles foarte bine și cred că este potrivit. Mai mult, la Casa Sindicatelor întâmpinăm unele dificultăți cu plata chiriei și cu relația cu cei care dețin Casa Sindicatelor și consider că este potrivit ca să vină și Filarmonica George Enescu în această clădire care a fost reabilitată cu banii botoșănenilor și să nu mai plătim chirie la Casa Sindicatelor”,
Cosmin Andrei, primar
Cel puțin partea administrativă a celor de la Filarmonică a fost deja mutată în spațiile din fosta clădire a Filateliei.
Astfel că în clădirea teatrului poate fi transferată activitatea artistică. Mai ales că spațiul din acest imobil a fost mărit cu 25%, după reabilitare.
„Spațiile pentru birouri sunt foarte generoase, spațiile pentru repetiții, cred că s-ar preta foarte bine pentru partidele de la Filarmonica George Enescu, să țină repetiții în această clădire. Dar voi avea discuții cu ambele instituții atunci când clădirea va fi gata și sper să găsesc înțelegere”,
Cosmin Andrei, primar
Loc amenajat pentru orchestră în sala de spectacole
Un element inedit după modernizarea teatrului este faptul că sub scenă a fost amenajat un spațiu pentru orchestră.
În plus și acustica sălii va fi mult peste cea de la Casa Sindicatelor.
„Inclusiv scena este proiectată cu o fosă pentru orchestră. La unele piese să poată fi și orchestră și actori. Și acustica sălii este mai de calitate, iar echipamentele achiziționate sunt boxe reflexive, citesc reverberația din sală și se adaptează. Este foarte important”,
Răzvan Chelărașu, administrator D&D Construct
Deja se lucrează la un proiect în care să fie angrenate cele două instituții de cultură, respectiv Teatrul Mihai Eminescu și Filarmonica George Enescu.
„Și ce este mai important și cu asta închid, îmi doresc foarte mult un spectacol comun, în care să fie reprezentații ale actorilor pe muzica de la Filarmonică și știu că se lucrează la un astfel de proiect”,
Cosmin Andrei, primar
Teatrul Mihai Eminescu va fi inaugurat la începutul anului viitor.