Salarii plătite la Psihiatrie din bugetul pe medicamente - CJ a demarat anchetă

 

Conducerea Consiliului Judeţean a demarat o anchetă privitoare la modul în care s-au acordat drepturile financiare către angajaţii Spitalului de Psihiatrie în ultima lună din anul 2011 când practic, pentru acoperirea acestor retribuţii au fost direcţionaţi bani de la bugetul pentru medicamente.

Potrivit actualei legislaţii în vigoare privitoare la zona financiară a unităţilor spitaliceşti prevede ca pentru drepturile salariale să fie direcţionat 70% din bugetul total. Ca şi repercusiuni referitoare la depăşirea plafonului de 70 de puncte procentuale, legea nu prevede decât sancţiuni pe zona managementului. În cazul de faţă ar fi vorba însă de o suspiciune de deturnare de fonduri dat fiind faptul că s-au folosit sume de la un capitol bugetar pentru un altul. Vizată de această anchetă este dr. Ecaterina Chihaia cea care a preluat atribuţiile de director la Spitalul de Psihiatrie în urma demisiei lui Gabriel Oprişanu.  „S-a constatat că spre sfârşitul anului financiar 2011 pentru plata salariilor au fost luaţi practic bani din ceea ce însemna bugetul pentru medicamente al spitalului. Este o procedură conform legislaţiei în vigoare, urmează a se desfăşura o anchetă care aşa cum am sesizat a demarat deja prin solicitarea de documente de la Spitalul de Psihiatrie, vom vedea care va fi rezultatul anchetei, având în vedere că nu mă pot ante-pronunţa”, a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedinte CJ. Această situaţie s-a înregistrat în decembrie anul trecut când directorul economic al spitalului era plecat în concediu de odihnă iar unitatea medicală era condusă de un director interimar. Din surse neoficiale vina ar aparţine şefei serviciului financiar contabil care ar fi dat cu bună ştiinţă la semnat statele de plată cu salariile angajaţilor managerului de la Psihiatrie, fără a o informa în prealabil despre direcţionarea unor fonduri de la bugetul de medicamente către cel pentru retribuţiile salariaţilor.