S-a aprobat ordinul care îi bagă 2 milioane $ lui Mimor la Mavromati-DOCUMENT

 

Comasarea unităţilor medicale din subordinea Consiliului Judeţean s-a realizat sută la sută. Ministrul Sănătăţii Ladislau Ritli a semnat marţi ordinul de clasificare definitivă a Spitalului Judeţean în categoria a treia.

Practic, s-a modificat precedentul ordin pe această temă, prin care „Mavromati” era încadrat provizoriu în amintita clasă în baza unui plan de conformare care presupunea comasarea Spitalului Judeţean cu Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de Copii şi Spitalul de Obstetrică Ginecologie. Odată înfăptuită operaţiunea şi semnat ordinul, unitatea medicală scapă de penalizarea de 2%. Acest lucru ar aduce, conform calculelor făcute de reprezentanţii Spitalului Judeţean, un plus de finanţare lunară de 527.868 lei, ceea ce într-un an înseamnă circa 6,3 milioane de lei. Noul ordin a fost semnat după ce vicepreşedintele CJ Mihai Aroşoaie s-a deplasat la Ministerul Sănătăţii, unde a constatat că actele trimise de la Botoşani sunt încă departe de a fi supuse aprobării. „Efectiv s-a repus hârtia pe traseu şi într-o săptămână s-a emis ordinul”, a afirmat vicepreşedintele Aroşoaie. Acesta s-a deplasat la Bucureşti pe 13 martie în virtutatea faptului că prin atribuţiile de serviciu coordonează activitatea spitalelor din subordinea CJ.


CITEŞTE ŞI:
 S-a aprobat comasarea, trei spitale dispărute, directori fără post
 Salarii plătite la Psihiatrie din bugetul pe medicamente - CJ a demarat anchetă