Sală nouă la Serviciul Rutier pentru șoferii care susțin acest examen, se monitorizează audio-video

Examenele sunt susținute în respectiva sală începând cu 3 martie 2023. 

 

Examenul pentru redobândirea permisului de conducere se va susține într-o sală nouă, amenajată la Serviciul Rutier.

 

Începând cu data de 3 martie 2023, cei care doresc să susțină testarea pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce,  vor putea face acest lucru la sediul Serviciului Rutier, de pe strada Cornișa, nr. 10, unde a fost amenajată o sală în acest scop.

 

Examenul va fi susținut prin intermediul unei aplicații informatice care va genera aleatoriu întrebările, fără a fi posibilă intervenția umană.

 

Testele sunt individuale, astfel fiind eliminată posibilitatea ca oricare doi candidați să primească același set de întrebări.

 

Sala este monitorizată audio-video, iar capacitatea maximă a acesteia este de 24 de candidați, însă dacă va fi depășit acest număr, examinarea se va realiza pe serii.

 

De asemenea, candidații pot opta ca întrebările să fie formulate în limba română, maghiară, engleză sau franceză.

 

Înscrierile se realizează direct la ghișeu Serviciului Rutier, înaintea susținerii examenului, urmând ca în momentul în care vor fi îndeplinite condițiile tehnice, acestea să se efectueze on-line, pe site-ul Poliția Română.

 

Testarea se va susține în zilele de marți, de la ora 14:00 și vineri, de la ora 10:00.

 

Cei interesați se vor prezenta la sediul Serviciului Rutier, înaintea începerii examenului, având asupra lor cartea de identitate și dovada înlocuitoare  a permisului de conducere.

 

Începând cu această dată, testările se vor susține doar în această locație.