17 la 3! Victorie zdrobitoare în PNL pentru funcția de subprefect: Dacă va fi sau nu, asta e altă discuție

Biroul Politic Județean (BPJ) al Partidului Național Liberal s-a întrunit luni după amiază pentru a vota persoana a cărei nume a fost transmis la București pentru ocuparea unui post de suprefect la Botoșani.

 

Din 5 au rămas 2

 

Dacă înainte de întrunirea ședinței au existat cinci liberali interesați de o funcție în conducerea Prefecturii Botoșani, în cele din urmă, în cursă s-au înscris efectiv doar doi.

 

Aneta Gireadă și Eduard Telișcă. Votul a fost acordat mai degrabă persoanei și notorietății de care se bucură (sau nu), decât prin prisma realizărilor în plan profesional. Câștigătoare a ieșit la un vot covârșitor, fostul primar de la Mihai Eminescu. Aneta Gireadă a avut 17 voturi pentru, iar Eduard Telișcă doar 3.

 

 

„Noi nu avem o comisie care să se uite peste CV-uri. Și atunci nu am ținut cont de lucrul acesta. Lăsăm ca Bucureștiul, pe de o parte partidul și de pe altă parte MAI să evalueze CV-urile respective. În momentul acesta, ieri am avut o prezență suficientă la cvorum, s-a dat un vot și d-na Gireadă cu un vot destul de mare față de dl Telișcă. Am transmis Bucureștiului azi, dacă va fi sau nu, asta e altă discuție ulterior”,

Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani

 

Intern, în PNL s-a anunțat convocarea Biroului Politic Județean și faptul că se pot înscrie doritori, fără a fi ridicate alte cerințe. Aneta Gireadă urmează a fi supusă unei analize detaliate atât la PNL central cât și la Ministerul Afacerilor Interne. 

 

„Cu trei zile înainte am anunțat că se pot înscrie colegi care doresc, iar ieri a fost pur și simplu ziua votului. Nu au fost criterii stabilite în funcție de rezultatul la alegeri, pentru că alea sunt pentru alte direcții, nu în situația subprefectului”,

Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani

 

Celălalt post de subprefect revine alianței USR – PLUS.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store