S-a stricat târgul, Marius Croitoru nu mai merge la Craiova lui Mititelu

Marius Croitoru nu va mai ajunge la FC U Craiova, cu toate că acesta bătuse deja palma cu patronul Adrian Mititelu.

 

FC U Craiova s-a regăsit cu greu sezonul trecut, reușind abia spre final să arate ca o echipă care merită să rămână în Liga 1. Cu toate că a schimbat mai mulți antrenori, patronul Adrian Mititelu nu a fost încântat nici de ultimul venit în Bănie, Nicolo Napoli, pe care îl vrea înlocuit.

 

Prima opțiune a conducerii oltenilor a fost Marius Croitoru, care abia s-a despărțit de FC Botoșani, după ce în sezonul trecut a ratat calificarea în play-off, arată prosport.ro. Cele două părți se înțeleseseră, însă mutarea a picat în cele din urmă, astfel că Adrian Mititelu trebuie să se reorienteze.

 

Marius Croitoru nu va mai ajunge la FC U Craiova, potrivit informațiilor Digi Sport.

 

Fostul tehnician al lui FC Botoșani și-a dat, inițial, acordul pentru a-i prelua pe olteni, dar s-a răzgândit după ce a aflat că Adrian Mititelu încă are deschisă lista cu posibili înlocuitori ai lui Nicolo Napoli. Acum, patronul formației din Bănie este obligat să găsească de urgență o altă soluție, fiind posibil chiar ca italianul să revină, din nou, la echipă. Ar fi a noua „descălecare” a lui Nicolo Napoli la FC U Craiova.

 

Locul lui Marius Croitoru pe banca tehnică a lui FC Botoșani a fost luat de Mihai Teja.

 

În prezent, de FC U Craiova se ocupă interimarul Dan Vasilică, însă acesta nu are licența Pro, astfel că nu poate reprezenta o soluție definitivă pentru Adrian Mititelu.