Pe 14 septembrie, Corneliu Gheorghiu sărbătorea 95 de ani de viață. În urmă cu câteva zile, însă, pe 8 octombrie, o veste avea să întristeze lumea culturală: pianistul Corneliu Gheorghiu s-a stins, lăsând în urmă o poveste impresionantă.

S-a născut la Botoșani pe 14 septembrie 1924, în anii interbelicului înfloritor. Tatăl cânta la vioară, mama la pian. La 5 ani compune primul vals. Urmează alte melodii, armonii, devenind în scurtă vreme un "copil-minune", așa cum avea să îl denumească însuși Viorel Cosma.

Corneliu Gheorghiu avea doar 6 ani când susține un concert pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani. Un concert în care a interpretat, pe lângă celebrul Menuet al lui Luigi Boccherini, și o compoziție proprie. Mai târziu avea să mărturisească faptul că nu era singura compoziție și că inspirația (curajul!) a venit după ce a urmărit un film la cinematograful din oraș.

Marița Goilav, profesoara micului artist, a văzut în copilul Corneliu Gheorghiu nu doar muzicalitatea, ci și geniul. Tot ea avea să îi mai deschidă o ușă către lumea mare a Muzicii. În anul 1931, pe când avea numai 7 ani, de mână cu profesoara lui de pian, se pregătește pentru marea întâlnire cu George Enescu.

În acel an, George Enescu împlinea 50 de ani, iar botoșănenii aveau să îl sărbătorească în mare fast și admirație. În același an, dorohoienii îi acordau Titlul de Cetățean de onoare marelui compozitor.

Marița Goilav îl roagă pe Enescu să asculte un copil care abia adunase 7 ani de viață. Din respect pentru fosta sa elevă, Enescu acceptă să îi cânte, dar numai 10 minute și doar compoziții proprii.

Elevul minune i-a cântat lui George Enescu, dar nu 10 minute, ci o oră și jumătate! O oră și jumătate cu nouă valsuri compoziții proprii, două fantezii, un Andante Cantabile. Enescu se minuna de ceea ce auzea, pentru că nimeni nu îl învățase pe copilul de numai 7 ani să compună!

La numai 9 ani, Corneliu Gheorghiu susține examen și este admis la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică. Întâlnește aici pe Florica Musicescu, încă un dascăl de excepție („nu cânți cu degetele, ci cu sufletul”, obișnuia să le spună învățăceilor săi).

În curând îl cunoaște pe Dinu Lipatti, cu care avea să lege o minunată prietenie. Corneliu Gheorghiu a rămas aproape de muzica lui Lipatti și după ce marele pianist s-a prăbușit atât de dramatic în veșnicie, după o viață chinuitoare, greu încercată.

Destinul lui Corneliu Gheorghiu avea să îl ducă departe de Botoșani, de România. Chiar dacă nu și-a părăsit niciodată cu adevărat țara.

În 1990, în urma unui concert, a trimis La Botoșani peste 300.000 de franci belgieni. Imediat după evenimentele din decembrie 1989, a susținut un concert în cea mai bună și frumoasă sală din Bruxelles (Conservatoire Royal de Bruxelles), plină de un public ales. Piese clasice, romantice, dar majoritatea românești. Programul de sală a scris în mod zguduitor despre drama românească. Beneficiul recoltat a mers exclusiv la Orfelinatul din Botoșani: peste 300.000 de franci belgieni.

Un destin tulburător, în aproape un secol de muzică.

Personalitatea lui Corneliu Gheorghiu rămâne una cu adevărat remarcabilă, un simbol al vremurilor pe care le-a străbătut.

Din păcate, el rămâne și astăzi un necunoscut pentru orașul în care s-a născut și pe care l-a purtat mereu în suflet. În ultimii ani, Asociația Vis de Artist din Botoșani a fost singura care a promovat imaginea pianistului, în 2018 organizând o expoziție despre viața șia ctivitatea ilustrului pianist.

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: