Adică locul de joacă cu plată precum și activitatea de pe lacul din cea mai mare grădină publică a orașului.
Directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Eugen Țurcanu a declarat că aceste obiective mai sunt menținute până la finele săptămânii în curs.
„Duminică va fi ultima zi în care lăsăm să funcționeze deoarece ne-am atins obiectivele pe care le-am avut anul acesta iar prognoza meteo pe săptămâna viitoare este destul de sumbră. Dorim cu ocazia aceasta să punem zona în conservare ca să putem să trimitem personalul în concediu, cei mai mulți dintre ei nu au luat decât 5 zile sau maximum 8 și mai au până la 20 și ceva de zile”,
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA
În noiembrie salariații ar urma să revină la serviciu pentru a prelua activitatea de la patinoar, care la acest moment nu se știe unde va fi amenajat.
„Din cele discutate cu executivul municipiului este teoria să începem să operăm patinoarul din Cornișa. Evident dacă vor fi de acord la recepția dar mai mult la predarea acestuia de municipalitate către noi, prin CL. Oricum se știe că în ultimii ani PSD-ul se opune în totalitate oricărei inițiative a primarului Flutur cât și a mea personal ca director. Sunt foarte sceptic să ajungem acolo”,
Eugen Țurcanu, directorul DSPSA
Social democrații nu au nici o legătură cu comisia de recepție care este condusă de directorul de dezvoltare al Primăriei, Cătălin Fetcu și o serie de funcționari care nu au legături cu politica.
În schimb, social democrații au majoritatea politică în Consiliul Local. În trecut, s-au opus preluării unor obiective nefinalizate din cadrul parcului Cornișa în ideea efectuării recepției atunci când investiția este finalizată 100%.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL: