S-a semnat contractul pentru reabilitarea Gării - AFLĂ valoarea proiectului

 

După mai mulţi ani de zile de când Gara din Botoşani prezintă o imagine dezolantă, situaţia va fi în fine îmbunătăţită, iar staţia locală va intra într-un amplu proces de modernizare. În acest sens, cu fonduri europene dar şi cu susţinere de la bugetul de stat, va fi cheltuită suma de 3,2 milioane de euro.

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători a încheiat ieri, marţi 7 februarie 2012 şase contracte pentru modernizarea a două sectoare de cale ferată şi patru gări, cu o valoare totală de 479 milioane euro. Pentru modernizarea gării Botoşani, CFR a încheiat un contract, de 3,2 milioane euro, fără TVA, cu consorţiul Compania Construcţii Feroviare - Conplast - West Star - Construcţii Erbaşu. Lucrările trebuie finalizate în doi ani.
De asemenea, vor fi modernizate gările din Zalău, cu o valoare de 6,3 milioane de euro, Bistriţa cu 8,5 milioane de euro sau Râmnicu Vâlcea cu un proiect care se ridică la 4,9 milioane de euro. Pentru cele patru contracte de modernizare a gărilor finanţarea este asigurată de Comisia Europeană (69,25%) şi de la bugetul de stat (30,75%).