S-a renunţat la catering în Penitenciar

 

Deşi pentru o perioadă de 1 an de zile persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Botoşani au fost alimentaţi în sistem de catering, conducerea acestei unităţi a renunţat la serviciile firmei de profil. În acest fel se vor face economii la buget care vor fi mai mici cu circa un sfert din totalul cheltuielilor lunare care se ridică la aproximativ 300.000 de lei. În aceste condiţii cei circa 1.200 de deţinuţi vor fi hrăniţi prin blocul alimentar propriu care a fost reabilitat şi modernizat în IMG_3719 (Medium)totalitate cu fonduri de la bugetul de stat prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei. „Este o investiţie importantă pentru cele 1.200 de persoane aflate încarcerate momentan în Penitenciarul Botoşani dar şi în arestul Inspectoratului de Poliţie Botoşani, e o investiţie necesară în primul rînd pentru că după finalizarea proiectului finanţat pentru 1 an de zile de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv de externalizare a hrănirii persoanelor private de libertate, deci după acest moment am reuşit să investim aproximativ 100.000 de lei în tot ceea ce vedeţi în jurul nostru acestea sunt condiţiile necesare pentru ca hrănirea deţinuţilor să se facă după normele sanitare în vigoare”, a declarat Marius Hliban, director Penitenciarul Botoşani. Blocul Alimentar va deveni funcţional începînd cu data de 16 decembrie, în momentul în care îşi încetează aplicabilitatea contractul încheiat cu firma de catering. Acest sector din cadrul Penitenciarului a fost astăzi inaugurat şi sfinţit în prezenţa conducerii şi a angajaţilor din cadrul unităţii. La bucătărie se vor ocupa de activităţi specifice cîteva dintre persoanele private de libertate care vor fi supravegheate de angajaţi ai Penitenciarului. IMG_3697 (Medium)IMG_3701 (Medium)IMG_3703 (Medium)IMG_3708 (Medium)IMG_3718 (Medium)