Nu mai puţin de 11 cadre didactice care au corectat teze la limba română la sesiunea de bacalaureat din vară au fost sancţionaţi mai
mult sau mai puţin de către Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Aceste sancţiuni au survenit în urma recorectării tezelor de către o comisie din cadrul Ministerului Educaţiei, în acest sens fiind trimise primele 50 de lucrări cu note foarte mari.
Din cele 50 de teze trimise, 31 au fost reevaluate şi notate mai puţin faţă de notele iniţiale date de cadrele didactice botoşănene. Astfel, patru dintre profesori au avut cîte o singură teză notată cu mai mult de 2 puncte, acest lucru fiind considerat eroare umană astfel încît aceştia nu au fost sancţionaţi. Cinci dintre profesori au avut cîte două teze notate cu mai mult de 2 puncte şi li s-a interzis participarea la examenul de bacalaureat pentru o perioadă de 1 an de zile.
Alţi doi profesori, unul cu trei şi celălalt cu un număr de 4 teze au primit cîte doi ani de interdicţie de a mai participa şi corecta lucrări la examenul de bacalaureat.
„
Este vorba de un eşantion de 50 de teze, din acestea 50, 31 au avut probleme deci vă daţi seama că proporţia este destul de mare, dacă ar fi să se păstreze proporţia şi la celelalte neverificate, realitatea însă este că acestea au fost primele 50 de teze ca notă şi dacă există erori în plus de obicei aici există, la cele cu note mai mari”, a declarat Horia Negrescu, inspector şcolar adjunct IŞJ.
Potrivit conducerii IŞJ în medie un profesor corectează peste 100 de lucrări într-un timp extrem de scurt, dat fiind grila de program.