S-a dus încă o iluzie: A fost desemnată prin legea capitala Moldovei

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, un act normativ prin care două orașe din România au primit titlul onorific de ”capitală”.

 

Este vorba de legea prin care municipiul Iaşi este declarat "Capitală istorică" a României şi municipiul Alba Iulia "Capitală a Marii Uniri" a României, informează Administraţia Prezidenţială.


Pe 28 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat decizional cele două proiecte de lege.


Potrivit unul amendament depus la proiect de deputatul PNL, Florin Roman, şi deputatul PSD, Ion Călin, a fost introdusă şi recunoaşterea oraşului Alba Iulia ca fiind "Capitală a Marii Uniri".


"Articol unic - În anul centenarului, pentru reconsiderarea rolului istoriei şi al culturii naţionale, municipiul Iaşi se declară «Capitală istorică» a României şi municipiului Alba Iulia «Capitală a Marii Uniri» a României", arată deputaţii în amendamentul depus la iniţiativa legislativă adoptată miercuri de Cameră.


Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 238 de voturi pentru, niciunul împotrivă şi şapte abţineri.


Pentru botoșăneni, dar mai ales pentru suceveni, se încheie astfel o discuție deschisă tocmai de prin 2011, când PDL-ul, aflat pe atunci la guvernare, a dorit să reorganizeze țara administrativ-teritorial prin unirea mai multor județe. Imediat s-a iscat o discuție aprinsă în regiunea nord-est cu privire la desemnarea capitalei prezumtivei regiuni, mai mulți lideri politici botoșăneni, dar mai ales băcăuani și suceveni revendicând titlul pentru județele din care proveneau.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store