S-a cinstit de dimineață cu alcool și a pornit la drum: Polițiștii rutieri l-au ochit și l-au tras pe dreapta

Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări pe numele unui bărbat din Iași care a fost depistat la volanul unui autoturism cu toate că băuse alcool.

 

La data de 22 noiembrie 2015, ora 11.20, a fost oprit în trafic, pe DN 24C, în localitatea Ștefănești, un autoturism condus de R.D. de 65 ani, din judeţul Iași. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
VEZI ȘI: Tractor cu roțile în sus după ce șoferul beat mangă a pierdut controlul volanului