Botoșăneanul Andone, GOL în Spania după o cursă de 60 de metri - VIDEO

Atacantul Florin Andone a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Cordoba, a terminat-o la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1 (0-0), în faţa formaţiei Tenerife, în etapa a 14-a din Segunda Division, potrivit Prosport.

 

Florin Andone a deschis scorul în minutul 61, după o cursă de peste 60 de metri. Internaţionalul român a pornit în urmărirea balonului din propriul teren şi i l-a suflat unui fundaş advers intrat în tackling, după care, ajuns în careul advers, a înscris printre picioarele portarului. Golul gazdelor a fost marcat de Nano, în minutul 85. Într-un alt meci din etapa a XIV-a a ligii secunde spaniole, echipa Ponferradina, cu portarul Dinu Moldovan pe banca de rezerve, a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Leganes. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Djordjevici, în minutul 84.
În urma acestor rezultate, Cordoba a urcat pe locul doi în clasament, cu 24 de puncte, iar Ponferradina pe poziţia a patra, cu 22 de puncte.
Pe aceeași temă: GOOOLLLL Botoşăneanul plecat la cules căpşuni în Spania a marcat un gol istoric pentru naţionala României, cu Italia - GALERIE FOTO 

VEZI ȘI: ȘAPTE lucruri pe care nu le știai despre fotbalistul Andone: Se iubește cu o frumoasă... columbiancă