S-a cerut oficial înlocuirea unui consilier local – DOCUMENT

 

Partidul Poporului – Dan Diaconescu a cerut oficial Primăriei Botoşani şi Consiliului Local încetarea mandatului de consilier municipal a fostului candidat la funcţia de edil şef, Marius Cristescu. Săptămâna trecută, secretarul executiv Gheorghe Fedor a depus o cerere oficială în această privinţă la Registratura instituţiei.
excludere marius cristescu pp dd botosani

Decizia a fost luată după ce Comisia Naţională pentru Statut Etică şi Litigii a respins contestaţia fostului preşedinte judeţean şi municipal PP-DD Botoşani la decizia de excudere adoptată atât de Biroul Permanent Judeţean, cât şi de Biroul Naţional de Coordonare.
„Contestatarul nu a motivat în nici un fel contestaţia formulată şi nu a înţeles să depună nici o probă în susţinerea acesteia”, se arată în hotărârea din 8 noiembrie a comisiei, semnată de preşedintele Julia Zarkoczy.
Liderii PP-DD Botoşani se aşteaptă ca la prima şedinţă a Consiliului Local să se supună votului plenului înlocuirea lui Marius Cristescu.
„Legea spune că dezbaterile se fac în prima şedinţă”, a afirmat consilierul judeţean Dorin Ciuştea.
Marius Cristescu ar urma asă fie înlocuit cu Mihai Brumă, preşedinte municipal PP-DD Botoşani. În legătură cu Mihai Aniţulesei, exclus la rândul său din PP-DD, la filiala judeţeană nu a ajuns încă un răspuns al amintitei comisii. (S.B.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Un consilier judeţean şi unul local excluşi, se pregătesc înlocuitorii
[[banner]]