S-a aprobat: Doi procurori de la Botoșani se pensionează

Deciziile au fost luate de către Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

 

În cadrul ședinței CSM de la finalul lunii mai s-au aprobat cererile de eliberare din funcție formulate de doi procurori de la Botoșani.

 

Este vorba procurorii Larisa Rusu și Dana Marieta Crihan.

 

Cererile au fost aprobate în unanimitate, propunerile fiind înaintate către președintele României, Klaus Iohannis.

 

Iată deciziile CSM:

  • Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin pensionare, a doamnei RUSU LARISA, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, delegată în funcția de prim procuror adjunct la această unitate de parchet. (unanimitate)

 

  • Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin pensionare, a doamnei CRIHAN MARIETA DANA, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, având gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel. (unanimitate)