Roxana Florentina Țurcanu: Mor mii de oameni din cauză că ei vor ca statisticile să fie curate înainte de alegeri

În zadar ne dorim redeschiderea școlilor pentru copiii noștri, dacă decizia lui Klaus Iohannis este împotriva acestei solicitări, atât de necesară pentru educația românească.

 

Recent, președintele țării a precizat că nu este de acord cu cele invocate de Avocatul Poporului, privind redeschiderea școlilor iar recomandările Organizației Mondiale a Sănătății trebuie citite până la capăt și adaptate condițiilor cerute de pandemie.

 

Totuși, Iohannis admite că rata de infectare la noi în țară este foarte mare, iar condițiile unui învățământ fizic în siguranță nu pot fi nici create, nici garantate pentru a proteja copiii și familiile lor. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că această pandemie nu a fost bine gestionată de Guvernul lui, cel pe care tot timpul îl laudă pentru felul cum acționează prin măsurile  adoptate pentru stoparea și combaterea Coronavirusului.

 

Lăsând deoparte recomandările OMS, prim-ministrul și președintele ar trebui să prezinte public acele studii care arată că școala față în față duce la o creștere semnificativă a cazurilor. Este îngrozitor că avem autorități care consideră că privarea de educație este permisă în condiții de criză. Asta în condițiile în care toate celelalte state luptă să mențină școlile deschise.

 

”Consider că soluția nu este să închidem școli, afaceri și oameni în case aiurea. Soluția este să testăm în masă. Este trist că încă nu au înțeles asta. Mor mii de oameni din cauză că ei vor ca statisticile să fie curate înainte de alegeri.

Dragi botoșăneni, această situație critică nu mai poate continua, avem nevoie de un Guvern care să fie pentru oameni, să fie pentru România, pentru salvarea educației dar și pentru salvarea economiei românești.

De aceea, vă îndemn pe toți să mergeți la vot pe 6 decembrie și să votați echipa PRO România, cu PROmisiunea ieșirii din criză”,

Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senatul României

 

Realizat la comanda Partidului PRO România Botoșani  de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 11200008.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store