Românii de la UMB, start de proporții în prima lună de lucru pe autostrada Bacău – Pașcani: Aproape 300 de oameni și peste 100 de utilaje – VIDEO

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a efectuat pe 29 mai o verificare a stadiului lucrărilor la șantierul lotului 1 Săucești - Trifești al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7).

 

La sfârșitul calendaristic al primăverii și începutul verii, acolo se lucra la ”stabilizare strat fundare” și ”umpluturi strat formă”.


Operațiunile erau efectuate cu 280 de muncitori și 130 de utilaje.


Lotul menționat are o lungime de 30,3 km și execuția a fost câștigată la licitație de asocierea controlată de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu: SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.


Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat pe 2 mai 2023, iar termenul de finalizare este de 30 de luni.


1,638 miliarde de lei, fără TVA


este valoarea lucrărilor pe acest lot, investiția fiind finanțată prin PNRR.