Roman s-a luat puțin de Marius Budăi, după ce s-a ținut de burtă de râs

În cadrul conferinței de presă de joi dimineață de la sediul PNL, deputatul Cristian Roman i-a adus critici PSD-istului care vrea să-i fie coleg în Parlament în următorul mandat, fostul director de la Pensii, Marius Budăi.

 

Cel în cauză ar fi fost semnatarul unei poziții publice privitoare la pensii și indexarea acestora și ar fi indicat sursă de finanțare fondurile europene, lucru ce l-a amuzat teribil pe Cristian Roman.

 

Asta, dar și alte aspecte.

 

”Până la urmă văd că asta e treaba noastră, a liberalilor, să încercăm să ferim populația de minciunile lor. Aș vrea să demontez câteva lucruri despre pensii. În primul rând, fostul director de la Casa de Pensii a trebuit să ne dovedească nouă că după câțiva ani de zile cât a stat acolo, am spus bine și responsabil că a stat la Casa de Pensii, ar trebui să cunoască legea în ceea ce privește indexarea valorii punctului de pensie”
Cristian Roman, deputat PNL

 

Parlamentarul botoșănean a subliniat că modalitatea de indexare a punctului de pensie prin raportarea la rata inflației și la câștigul mediu salarial brut, este reglementată prin lege și anume 100% cu rata inflației și 50% cu creșterea salariului mediu pe economie, până în 2030.

 

„Atunci când unul dintre acești doi indicatori are valoare negativă, este și cazul nostru acum, inflația are valoarea de -0,6%, indexarea punctul de pensie se face după salariul mediu pe economie. Așadar în 2017 valoarea punctului de pensie va fi indexată cu aproximativ 5,5%, fără ca dl de care am amintit la început să aibă vreun merit și mai ales fără ca partidul pe care-l reprezintă să aibă vreun merit”
Cristian Roman, deputat PNL

 

Nu în ultimul rând, liberalul a spus despre Marius Budăi că a scăpat la creioane colorate și s-a apucat de desenat niște grafice pe care a încercat să-i păcălească pe ”bieții pensionari că de la 1 ianuarie 2017 nu vor mai plăti contribuții pentru sănătate și nici impozit pentru veniturile din pensii”.