În prima ședință a plenului municipal din acest an, după ce nu s-au văzut de aproximativ două săptămâni de zile, aleșii de la Municipiu s-au reașezat la masa dezbaterilor.
Primarul Cătălin Flutur a convocat o ședință extraordinară pentru acoperirea deficitului bugetar înregistrat la încheierea anului financiar 2018.
Consilierii locali s-au îmbrățișat și s-au pupat, în ton cu urările aferente pentru noul an, unii chiar cu adversarii politici.
Ședința nu a durat mult, iar cea mai lungă intervenție a fost a primarului care a oferit o serie de explicații privitoare la votul de astăzi dar și la anul 2019, din punct de vedere financiar.
”Sper să avem un an mult mai rodnic decât am avut în 2018. Exercițiul financiar se închide undeva în luna martie, atunci o să știm exact cum stăm. Ceea ce se știe sigur este că la capitolul funcționare avem un deficit de 6,5 milioane de lei, lucru pe care noi l-am anticipat la un moment dat”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Pe secția funcționare la data de 14 decembrie 2018 se înregistra un excedent de peste 9 milioane de lei însă, au fost efectuate plățile și anul s-a închis cu deficit.
Situația ar urma să se înrăutățească anul acesta, pentru că dacă anul trecut investițiile din municipiu au putut fi numărate pe degete, în 2019 aproape că nu vor mai exista.
„Dacă anul trecut am avut un excedent de 15 milioane de lei, bani pe care în general pe toți i-am introdus la capitolul dezvoltare, acel nesperat ajutor care ne-a venit, de 16 milioane de lei, după ce am câștigat procesul cu Ministerul Fondurilor Europene, ne-a completat cumva veniturile. Anul acesta nu o să mai avem de unde să luăm aceste venituri”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Din banii în plus transferați în anul bugetar actual, primarul spune că se va completa deficitul pe partea de funcționare.
De unde deficit?
Din creșterea prețurilor la utilități sau a fondului de salarii în urma majorărilor aplicate pentru 2019 de actuala guvernare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: