Conferința internațională de studii românești la Memorialul Ipotești

Ediția a IX-a  a Conferinței internaționale de studii românești va avea loc în perioada 26-28 septembrie 2024 la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.

 

La a noua ediție

 

Consacrată de cele opt ediții precedente, Conferința internațională de studii românești este o manifestare științifică anuală, organizată la inițiativa și cu participarea româniștilor din patru universități fondatoare ale Consorțiului „Universitaria”: Universitatea din București, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

 

Ajunsă la cea de-a noua sa ediție, cu o continuitate deopotrivă riguroasă și energică, dovedită atât de organizarea edițiilor din perioada pandemiei, cât și de publicațiile științifice ocazionate de edițiile anterioare, Conferința dedicată studiilor românești din țară și din străinătate se recunoaște a fi astăzi, mai mult decât la începuturile sale, la răscrucea unor drumuri, teritorii și tendințe noi, nutrite de perspectivele inovatoare ale românisticii, multe dintre ele excedând teritoriile „clasice” ale filologiei și studiilor culturale.

 

De aceea, ediția din 2024 invită la reflecții asupra „intersecției” în care se află astăzi studiile românești din mediul autohton și internațional, angajând cele mai diverse perspective pe care participanții le vor supune dezbaterii. 

 

Secțiune dedicată lui George Călinescu

 

Într-un astfel de context, organizatorii au dorit să propună un dublu gest, de „reîntoarcere” și „relectură” a unor repere fundamentale, pe de o parte, prin derularea lucrărilor Conferinței în cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, iar pe de altă parte, prin includerea în program a unei secțiuni dedicate lui G. Călinescu, omagiat cu ocazia împlinirii în acest an a 125 de ani de la naștere.

 

Fiecare din edițiile anterioare ale Conferinței a beneficiat, de asemenea, și de prezența unor universitari și cercetători din străinătate. La ediția din acest an participă profesori și cercetători din Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Italia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Serbia, Ucraina. 

 

Lucrările conferinței se vor desfășura în format hibrid.

 

Programul poate fi consultat pe site-ul Memorialului Ipotești: https://www.eminescuipotesti.ro/conferintainternationaladestudiiromanesti2024ed.a9-a.htm