Restaurantele se redeschid în week-end la un sfert din capacitate, prefectul speră într-o minune: Noi așteptăm să …

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) se va întruni vineri, 23 aprilie 2021, pentru a decide oficial deschiderea restaurantelor, cinematografelor, sălilor de spectacole și de jocuri.

 

Restricțiile nu vor fi prelungite

 

Rata de infectare a scăzut în municipiul Botoșani, ca atare restricțiile nu vor fi prelungite. Astăzi, incidența era de 2,27 îmbolnăviri la mia de locuitori.

 

Restaurantele vor fi redeschise la 30% din capacitate.

 

„Vineri vom face ședința CJSU.  Probabil, începând cu acest weekend se va relua activitatea HoReCa  și cea din sălile de spectacol, bineînțeles cu 30% din capacitate”,

Dan Nechifor, prefect.

 

Tot mai puține cazuri

 

Abia în momentul când rata de infectare în municipiul Botoșani va fi sub 1,5 restaurantele vor funcționa la jumătate din capacitate.

„Noi așteptăm să scadă Botoșaniul sub 1,5 ca să mergem pe 50% (n.r din capacitate)”,

Dan Nechifor, prefect.

 

În ultimele zile în județul Botoșani s-au înregistrat puține cazuri. Suntem din nou pe lista „județelor verzi”, rata de infectare fiind astăzi 1,37.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store